Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis, va fi demisă prin dispoziția primarului Vergil Chițac în urma incendiului de vineri, au declarat sursele G4Media și Info Sud-Est. Decizia vine ca urmare a solicitării premierului Florin Cîțu.
Instituția medicală unde a avut loc tragedia soldată cu moartea a șapte pacienți care erau internați la ATI este condusă de același manager din iunie 2009. Stela Halichidis a obținut funcția pe vremea când spitalul se afla în subordinea primăriei condusă de Radu Mazăre.
Managerul a intrat în atenția presei în aprilie 2020, în plină pandemie COVID-19, atunci când Primăria Constanța și Spitalul de Boli Infecțioase au mers în instanță pentru a cere înapoi o clădire a spitalului, pentru a-și mări capacitatea de tratare a bolnavilor de coronavirus.
În anul 2011, Spitalul de Boli Infecțioase condus de Stela Halichidis a încheiat un contract cu o societate care avea cifră de afaceri zero și căreia i-a cedat o clădire și un teren pe care firma privată să poată desfășura consultații de boli infecțioase, la fel ca spitalul, transmite Info Sud-Est. Contractul, semnat pe 15 ani, a fost încheiat fără licitație și fără o decizie a Consiliului Local sau a Consiliului de Administrație al spitalului.
Firma cu care spitalul s-a asociat nu plătește chirie instituției, dar îi direcționează 15% din profit. Până acum, în schimbul clădirii de 821 de mp și a terenului de 470 de metri, spitalul a primit, în medie, 700 de euro lunar. Societatea, care înregistra pierderi, a început să facă profit după ce s-a asociat cu spitalul.
Managerul spitalului, Stela Halichidis, n-a dat declarații nici pe acest subiect și a refuzat să răspundă întrebărilor G4Media și Info Sud-Est.
Halichidis a absolvit UMF ”Carol Davila” în 1993 și a devenit medic primar în Boli Infecțioase în anul 2004. A fost director adjunct medical al SBIC în perioada 2004-2009, iar ulterior a fost aleasă managerul spitalului, funcție pe care o deține de 12 ani.
Cunosc o asistentă sefa care ,in prag de control ptr acreditarea spitalului,a pus infirmierele sa completeze chestionarele de satisfactie in locul pacientilor.Era ca o claca,fiecare scria de zor in frunte cu ea.Intamplator,am intrat acolo…..Li s-a dat timp spitalelor(cativa ani)sa se puna la punct.Acum,ar trebui sa nu primeasca acreditare.
Altul la rand!
Şi cu dosarul penal pentru delapidare şi abuz în serviciu ce se întâmplă? Dacă demit această arătare, va rămâne şi cu banii şi cu onoarea intactă. Că se va victimiza cum a fost concediată la nervi. Şi peste maxim 6 luni va fi şef tot la stat. În urma „managementului” acestei creaturi eşuate din mare au murit oameni. Chiar nimeni nu mai răspunde pentru nimic?!
Nu este de la PNL
ca pe vremea lui ceasca sau psd. directiva pretioasa vine de sus si nimeni nu misca in front 🙂
Gu. noaielor!!!!!!
De ce nu postati si comentariile critice la adresa voastra si a 🐀🐀 lor din usr+?!
,,Până acum, în schimbul clădirii de 821 de mp și a terenului de 470 de metri, spitalul a primit, în medie, 700 de euro lunar.”- asta da ,, afacere,, -se poate evalua și paraua-ndărăt?
Șefa era vaccinat? Asa ca fapt divers.
Dar nu sunteti prea drastici s-o demiteti? O medalie, ceva, un premiu nu se poate?