Home » Articole » Probele scrise la Bacalaureat încep luni, pe caniculă. Măsuri speciale luate de autorități

Probele scrise la Bacalaureat încep luni, pe caniculă. Măsuri speciale luate de autorități

Probele scrise la Bacalaureat încep luni, pe caniculă. Măsuri speciale luate de autorități
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep luni, zi în care vor fi în vigoare avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de caniculă. Ministerul Educației anunță măsuri speciale, transmite MEDIAFAX.

Probele scrise ale exameneului de Bacalaureat vor avea loc în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Acestea se vor desfășura în 443 de centre de examen și sunt așteptați aproape 131.000 de candidați. Dintre aceștia, circa 116.000 provin din promoția curentă, iar aproximativ 15.000 de candidați din seriile anterioare. Cei din urmă vor susține toate probele sau doar pe cele nepromovate.

- articolul continuă mai jos -

Candidații vor intra în centrele de examen în intervalul orar 7.30-8.30, în baza unui act de identitate valid. Aceștia vor fi nevoiți să lase într-o sală de depozitare materialele și obiectele care sunt interzise.

În intervalul 8.30 – 9.00, candidaților li se va explica modul de desfășurare a probei.

Probele încep la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise sunt prevăzute trei ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene.

Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.

Având în vedere atenționările meteorologice emise pentru perioada următoare, care vizează temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, Ministerul Educației a transmis o adresă tuturor inspectoratelor școlare prin care solicită asigurarea măsurilor necesare pentru protejarea sănătății și siguranței candidaților, a profesorilor evaluatori și a membrilor comisiilor.

Vor fi avute în vedere mai multe măsuri:
-asigurarea accesului permanent la apă potabilă pentru candidați, profesorii evaluatori și membrii comisiilor;
-organizarea, în măsura posibilităților, a sălilor de examen, a spațiilor destinate evaluării lucrărilor scrise și a celor pentru vizualizarea lucrărilor în încăperi cu expunere redusă la radiația solară directă (orientate către zona umbrită a clădirii), în vederea diminuării disconfortului termic;
-utilizarea cu prioritate a spațiilor dotate cu instalații de climatizare funcționale pentru desfășurarea probelor de examen, a activităților de evaluare și a vizualizării lucrărilor scrise;
-asigurarea funcționării instalațiilor de climatizare existente, iar acolo unde acestea nu sunt disponibile, identificarea unor soluții alternative pentru reducerea disconfortului termic (aparate mobile de aer condiționat, ventilatoare sau alte mijloace tehnice disponibile), cu respectarea condițiilor de desfășurare a examenului.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie candidații pot apela doar la instrumente de desen. Se va utiliza exclusiv hârtia distribuită candidaților de către asistenți.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Candidații eliminați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 7 iulie, până la ora 12.00. Apoi, candidații pot solicita vizualizarea lucrării sau a lucrărilor proprii. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației. De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ și nu implică recorectarea acestora.

Comunicarea rezultatelor finale va vaea loc luni, 13 iulie. Comunicarea rezultatelor, indiferent de etapă, se face anonimizat.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
-susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
-susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
-obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole