Home » Articole » SURSE: Ludovic Orban a propus liderilor PNL congres și alegeri în 15 septembrie, Florin Roman i-a reproșat că ia decizii singur

SURSE: Ludovic Orban a propus liderilor PNL congres și alegeri în 15 septembrie, Florin Roman i-a reproșat că ia decizii singur

SURSE: Ludovic Orban a propus liderilor PNL congres și alegeri în 15 septembrie, Florin Roman i-a reproșat că ia decizii singur
sursa foto: Facebook/ Florin Roman
Ascultă articolul

Update ora 12.22: Ludovic Orban a declarat la finalul ședinței conducerii PNL că ”abia la capătul procesului (de alegeri interne) la nivel local și județean urmează să se deruleze Congresul. Biroul Executiv va înainta acest proiect de hotărâre către Consiliul Național. Aceste decizii vor fi luate în Consiliul Național care va fi convocat în cel mai scurt timp posibil”.

- articolul continuă mai jos -

Articolul inițial: Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis luni colegilor din Biroul Executiv (BEX) al partidului că și-ar dori ca congresul la care va fi aleasă noua conducere să aibă loc în jurul datei de 15 septembrie, au declarat surse politice pentru G4Media.ro. Orban le-a mai spus liderilor partidului că săptămâna viitoare, la viitoarea ședință a BEX, va convoca Consiliul Național, adică organismul de conducere care stabilește data congresului PNL, potrivit statutului.

Dacă data congresului e în jur de 15 septembrie, trebuie ca procesul de alegeri interne în filialele județen să aibă loc până la acel moment, adică pe parcursul lunii august cel târziu.

”Congresul trebuie sa fie un festival al democrației. PNL trebuie să rămână coerent, să puna în practică programul de guvernare”, a spus Orban în ședința BEX.

Imediat, liderul PNL a fost contrat de Florin Roman, care a spus că trebuie evitată suprapunerea alegerilor cu campania de vaccinare, în luna septembrie, potrivit surselor G4Media.ro. El a cerut ca alegerile interne pentru șefia organizațiilor județene să fie făcute în septembrie, nu în august când e perioadă de concedii, ceea ce ar însemna ca congresul să fie mutat mai târziu.

De asemenea, Florin Roman i-a reproșat lui Orban că ia deciziile singur, fără consultarea conducerii colective, și că și-ar dori să nu aibă contracandidat la șefia PNL, potrivit surselor G4Media.ro.

Ludovic Orban a anunțat public că va candida pentru un nou mandat la șefia PNL, iar premierul Florin Cîțu a spus într-un interviu G4Media.ro în martie că va candida pentru o poziție superioară celei de vicepreședinte, adică fie de prim-vicepreședinte, fie de președinte al partidului.

Foto: Florin Roman și Ludovic Orban / Facebook Florin Roman

Știri video

Comentarii
  • Doar agenda lor urmaresc,pina ac u’ alegeri,ba parlamentare ba prezisentiale,acu ‘ alegeri de partid,da’ de reforme,legi,pensii speciale ,nimic,ik doare la basca

  • No lasă că nu ne băgăm şi doar avertizăm

    Şi noi suntem de acord cu tine Orban astfel se duce efectul de la povestea cu Voiculescu de aţi făcut-o degeaba că oamenii au memoria scurtă aşa cu cât mai repede mai bine până nu mai pune botul iarăşi Câţu la vreo piedică pe scări.
    Repejor că şi noi vrem să vedem cum terminaţi cu gâlceava asta în coaliţie şi să vă tot folosiţi de aliaţii voştri pentru hârjoneala voastră.
    Oricum deja jocurile s-au făcu iar Boc e PDL-ist aşa că a pierdut din start iar Câţu e Câţu mai ales că le-ai arăta cât îl duce capul deci efectul deja să produs dar repede până nu se uită aşa că ce atâta învârtit în jurul cozi?

  • Nouă dovadă de prostie a lui Florin Roman. Între convocarea unui consiliu care va decide și „ia decizii de unul singur” e oarecare diferență.
    Floriiineee, nu toți membri PNL sunt proști!

  • Florin roman nu are ce cauta in PNL.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole