G4Media.ro

SURSE Cum se va aplica certificatul Stop Covid: va fi obligatoriu la…

SURSE Cum se va aplica certificatul Stop Covid: va fi obligatoriu la job și la stat, și în privat, când se înregistrează creșterea numărului de infectări 3 săptămâni consecutive / Condițiile în care se renunță la certificat

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat, miercuri seara, la Antena 3, că certificatul va fi introdus după o creștere de 3 săptămâni consecutive cu o rată de 1,5 ori.

„Facem o lege cadru și acel certificat intră în vigoare într-un anumit moment”, a mai spus Alexandru Rafila.

Știrea inițială: Noul certificat digital, care se va numit Stop Covid, va fi obligatoriu la job atât la stat, cât și în mediul privat, atunci când se înregistrează creșterea numărului de infectări 3 săptămâni consecutive, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Documentul va fi impus în momentul în care se înregistrează o creștere a numărului de cazuri timp de 3 săptămâni consecutiv, „cu un coeficient mediu de cel puțin 1,5 de la săptămână la săptămână”, adică o creștere de 50% de la o săptămână la alta, au precizat aceleași surse.

Certificatul va intra în vigoare la 72 de ore după ce se îndeplinește condiția de creștere a numărului de cazuri COVID.

Certificatul nu va mai fi necesar în momentul în care sunt îndeplinite două condiții cumulative: dispare situația de creștere săptămânală și incidența cumulată pe ultimele 14 zile la nivel național este mai mică de 1 la mie.

Persoanele vaccinate, cele trecute prin boală, dar și cele testate vor beneficia de certificat. Intenția de a asigura pentru o perioadă teste gratuite se menține, au precizat sursele citate, menționând că este vorba despre o perioadă de 45-60 de zile.

Pentru certificat vor fi valabile atât testele PCR, cât și cele antigenice rapide.

Context.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că o echipă de specialiști de la Institutul de Sănătate Publică (INSP) și de la Parlament lucrează la proiectul legii covid, care ar urma să condiționeze, în anumite cazuri, accesul la job de vaccinare, testare sau trecerea prin boală.

”Sper ca legea privind certificatul covid să fie aprobată în această lună”, a spus Rafila într-o conferință de presă la guvern.

Ministrul Sănătății a mai spus că ”proiectul inițial era extrem de limitat din punct de vedere al aplicabilității”.

Sursa foto: European Parliament

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

113 comentarii

  1. Am si eu o intrebre personala, sper sa imi puteti raspunde.
    Eu de exemplu nu am mai racit de cand a aparut acest „virus”, doi ani, intrebarea era, voi ati mai racit?

    • Depinde pe cine intrebi si ce interes poarta….

    • Anul trecut da, anul asta nu

    • @ dsasa
      Eu nu am racit de ~ 3 ani. Dupa o gripă rebelă in care am zacut 2 saptamani, ca niciodată. M-am tratat naturist. Cand m-am restabilit, nu mai eram capabil sa urc scarile la metrou. Si eram vaxx-inat antigripal.

    • Ultima oară am răcit zdravăn în vara în 2015. 2 zile am stat la pat cu frisoane și dureri de cap. Atât. Înainte de asta cred că tot cu vreo 5-7-10 ani in urma am răcit.

    • E normal din cauza distanțării și a purtatului măștii și a evitării contactelor virușii s-au transmis mai puțin. Până la urmă s-a vazut deci cat de bună este masca nu cum se vorbea.

    • Draggy, cum se zice tyranny enabler în română? Nu mă deranjează că porți tu mască și te distanțezi social. Ce mă deranjează e că ai pretenția să fac și eu la fel.

    • Da, am avut cateva raceli, cele mai multe dintre ele usoare.

    • Ai mai iesit din casa s-au nu ai obiceiul ca toata ziua stai si postezi pe aicea?

      🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡

    • Eu sunt racit rau de tot, credeti ca mai functioneaza vaccinul?

    • Postacii Pfizer fura si identități, nu doar bani. Frauda PFIZER!

    • Raspuns pentru John: eu nu am pretentia de la nimeni sa faca nimic nici sa poarte masca doar imi spun punctul de vedere. Aici cineva se intreba de ce nu mai sunt raceli si am raspuns ca eu cred ca e si din cauza distantarii si a purtatului mastii. Asta e o explicatie si cred sincer in ea dar nu inseamna ca oblig pe cineva la ceva. Tot asa am si parerea ca purtatul centurii de siguranta iti poate salva viata dar asta nu inseamna ca oblig pe cineva sa o poarte.

    • Că nu am mai răcit nu trebuie sa ne bucure prea tare. E un cuțit cu doua tăișuri. Sistemul imunitar se formează și se menține în urma interacțiunii cu mediul. O sa ne trezim cu „răceli”, care o sa ne zguduie de no să știm de noi, când nu vom mai avea imunitate la agenții patogeni comuni.
      @Draggy continua cu propaganda și manipularea.

    • du-te cu gena la doctor
      să nu scoți v’un mutant

      că orice se poate întâmpla

      [glumesc] lol
      intezeparile astea (și/sau jupânu’ virus) ridică semne de întrebare cam cum era cu ăia, din „Alien”..
      de să întreabă oamenii, ce-i cu ei de nu mai reacționează nimic cum tre’ ..

    • Dar cine a zis că se bucură, eu doar mi+am spus părerea de ce cred eu că sunt mai puține răceli nici că e bine nici că e rău. Cu sistemul imunitar așa e iar vaccinurile ajuta la producerea de anticorpi deci la întărirea sistemului imunitar. Și atunci daca e asa de important cum recunoașteți că e de ce faceți propagandă împotriva vaccimului și răspândiți știri false?

  2. Omicron are factor de multiplicare săptămânală 2 nu 1,2 ca varianta Delta. Adică la 1000 de infectați în trei săptămâni ne trezim cu 8000. Asta fără revelioane, petreceri, pelerinaje etc. Combinate cu acestea putem atinge 16000 în doar trei săptămâni.

    • Factorul de replicare e dat de restrictiile aplicate, procentul de vaccinare, cat de recenta e vaccinarea, cat de mult respecta lumea restrictiile, etc. La noi la Delta ajunsese la peste 1,6 in septembrie.

      Problema e ca factorul respectiv a fost peste 1,5 la delta doar intre 8 septembrie si 28 septembrie, fix 21 de zile. Si avand in vedere ca acest interva s-a suprapus peste 4 saptamani, doar doua saptamani au avut efectiv rata peste 1,5.

      Deci daca am da timpul inapoi, acest certificat nu s-ar fi aplicat in valul Delta, care a produs atatea decese. Deci nu s-a invatat nimic din lectia acestui val. Sau se ignora ce s-a invatat.

      Aceeasi poveste ca inchiderea scolilor la rata peste 6: e o limita foarte mare aleasa, in ideea ca nu cred ca nu cred ca va fi atinsa vreodata. Dar foarte probabil varianta omicron le va face o surpriza.

      Sa vedem daca se confirma ca varianta omicron nu e atat de periculoasa, pentru ca altfel vom avea mari probleme.

    • A invartit tovara.su.l Vlad niste procente, indici, de parca ar fi de la INSP, dar a ocolit esentialul :
      – incidenta sub 1 la mie la nivel national nu a prea mai fost de 1 an si jumatate, deci Certificatul de obedienta va fi perpetuu. Poate in luna in care se vor organiza congresele partidelor din guvern sa „scada”sub 1.

      Practic teoria conspiratiei devine realitate, vom fi scanati mult timp de acum inc.ol.o, p.ana va scadea pr.o.ce.ntul de obedienti, sau lumea va iesi masiv in strada.

    • Mama tizule ce destept esti!!!!

    • Here we go again, id i o ț i i utili continuă în prostia lor. Opriți dra*cului planeta să ascundem toți în peșteri măcar vreo 25 de ani până trece covidul. Cine naiba mai are nevoie să trăiască, important e să ne luptăm cu virușii acum. Voi sunteți oameni bolnavi mintal.

    • Here we go again, idi*oții utili continuă în prostia lor. Opriți naibi planeta să ascundem toți în peșteri măcar vreo 25 de ani până trece covidul. Cine naiba mai are nevoie să trăiască, important e să ne luptăm cu virușii acum. Voi sunteți oameni bolnavi mintal.

    • Opriți dracului planeta să ascundem toți în peșteri măcar vreo 25 de ani până trece covidul. Cine naiba mai are nevoie să trăiască, important e să ne luptăm cu virușii acum. Voi sunteți oameni bolnavi mintal.

    • Opriți dra*cului planeta să ascundem toți în peșteri măcar vreo 25 de ani până trece covidul. Cine naiba mai are nevoie să trăiască, important e să ne luptăm cu virușii acum. Voi sunteți oameni bolnavi mintal.

    • Nicicum nu-mi postează comentariul site-ul ăsta leftard.

    • In ciuda asteptarilor, pelerinajele din toamna asta nu au crescut numarul de cazuri. La fel si redeschiderea scolilor.

    • Mai multi ca ca toti prostii care se aseamana se aduna si vin sarbatorile si ce se mai aduna pentru orice tigaie.

      🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡

    • Abia acum mi-a postat site-ul ăsta leftard comentariul, peste jumătate de oră. Unele comentarii le postează imediat altele când au ei chef. Ce mizerie…

    • Vladut, așa manipulezi și minți, imi provoci scârba. Studiu din Spania: certificatul nazist facilitează răspândirea virusului. Deci ai pa. Baga-ti-l în cur.

  3. Specialisti din parlament?Ciolacu, sosoaca?

    • Incidenta de 1 la MIE e problema pt ca NU se va atinge niciodata sub

      daca era 1.5 la mie atunci era altceva dar se pare ca a castigat SECU

    • În specialistul de Barba ai fi avut încredere mai mare?

    • Eu unu am avut incredere in barna chiar daca e cam prostovan politic dar macar nu e hot .

      Fiecare moare pe mana lui ! Asa ca BEGIN ..

    • Mai dar e atata de grav, sa ma vaccinez?

    • Unii sunt doar hoți, Barna e tiran și hoț. Asta e diferența.

    • Cum fiecare moare pe mâna lui când în democrația Europeană nu ți se permite să mori de covid? Nu e o alegere.

    • Atentie, un penal infractor de la Pfizer se pretinde că aș fi eu si ca m-as injectat vreodată cu rahatul ala. Injectatii MINT de rup, sunt penali.

    • Postacii Pfizer NU fac doar frauda cu Pfizer, fura si identitățile oamenilor. Injectatii mint si sunt penali.

    • Postacii Pfizer nu fura doar bani, ci și identități. Niște penali ordinari.

  4. Aceasta coalitie tulbure la minte nu isi inchipuie ce pot face oamenii disperati lasati fata jos si fara bani? (un sociolog le-ar putea spune)

    Aceasta coalitie tulbure la minte nu se gandeste la impactul bugetar daca dau afara oamenii de la serviciu? (un economist le-ar putea spune)

    • O sa plangeti la tastatura cum ati plans la revolutie la tembelizor si altii mureau pentru niste prosti ca voi, de stiau pentru ce prosti mureau mai bine il lasau in pace pe Ceusescu ca tot murea mai repede ca dementii astia de care nu mai putem scapa.

      🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡

  5. Mai ales in contextul omicron, pentru care vaccinurile nu au eficienta, certificatul nu mai are nici un sens.
    Orice tentativa de a-l introduce este pur si simplu un pas spre dictatura pura, fara nici un scop medical, un control tiranic al populatiei, obligativitate mascata de vaccinare inutila cu vaccinuri complet INEFICIENTE.

    Cine va sustine asa ceva va avea de dat socoteala, mai devreme sau mai tarziu.

    • Exact. Eficienta vaccinului/bolii la omicron sunt necunoscute însă împing un certificat fără un sens logic. România la 50% rata de vaccinare ar fi un caz de studiu ideal. În tarile cu peste 90% vaccinați deja este greu sa vezi dacă la o varianta noua cei vaccinați stau mai bine fata de cei nevaccinați pentru ca nu vei mai avea persoane nevaccinate la care sa te raportezi.

    • Fiindcă certificatul biometric și îngrădirea drepturilor și libertăților este scopul acestei pandemii. Numai cre*tinii nu-și dau seama.

    • Dementule dar pastile nu incerci mai baiete sau deja esti internat?
      Du-te mai speriatule de ace ca te rahatesti numai cand vezi o pioneza, esti mai plangacioasa ca o fetita de 1 anisor.

      😀😀😀😀😀😀😀😀😀

  6. Aceasta coalitie tulbure la minte nu isi inchipuie ce pot face oamenii disperati lasati fata job si fara bani? (un sociolog le-ar putea spune)

    Aceasta coalitie tulbure la minte nu se gandeste la impactul bugetar daca dau afara oamenii de la serviciu? (un economist le-ar putea spune)

  7. 3 saptamani? lol. deci nu se va aplica in veci. o zi daca nu creste, bye-bye, resetare counter.

    • Exact asta vrea j e g SD , sa mimeze grija dar sa nu-si supere marele electorat care se teme de niste vaccinuri .

      Cel putin Niste neasumati (in cea mai onorabila forma , ca in rest sunt hoti )

    • Cosmine, prosti pesediștii ăștia, se tem să-și injecteze substanțe în corp și să-și ia cod de bare. Iar producătorii substanțelor se tem de consecințe și și-au asigurat imunitate legală.

    • Stai liniștit că nu vă va lua numeni certificatele de vaccinare. Vor rămâne să vă negociați drepturile constituționale cu guvernul pe veci.

    • Cel putin macar scapam de sosocati, cateodata merita asteptarea.

      🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    • Scapi de târfa de mă-ta.

  8. Ne belesc astia pe fata iar noi stam pasivi,v-am spus,din ianuarie ne calca pe cap pe toti,vaccinati si nevaccinati!

    • 😂😂😂 Ce prost ești 😂😂😂

    • Beleşte-o în continuare la tastatură ca doar atâta o să iasă din prosteala ta!

      😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

    • Cultiștii vacciniști nu au creier. Sunt un fel de animale.

  9. Si tot nu intepam,sa vedem ce faceti cu 40% din oameni daca nu-i lasati la munca,pe foamea asta v-ati dat foc la valiza!

    • Oricum sunt asistati, pensionari asa ca mai raman bugetarii care vor apleca capul si se executa astfel raman fara serviciul al bun facut rost de mamica prin pile.
      Adica nimica fraiere!

      😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

    • Ăsta e noul normal, sunt ordine de la Bruxelles și trebuie executate. Vrea Ursula sugepula să ne vaccineze pe toți cu forța ca pe câini.

  10. O pro steala fara rost, doar ca sa faca pe plac sefilor de la Bruxelles care vor control, control si iar control asupra populatiei. Cei care cred ca abureala are si un rol sanitar se amagesc.

  11. Rafila, este fiul unui bolșevic, cu state vechi la big Farma. Se pricepe la învăluiri, nu ataca direct ci ne ocolește cu cele trei săptămâni.
    Prin urmare tot ccea ce se întâmplă în occidentul bolșevic se va întâmpla la virgula și în România. Desigur cu o mica întârziere.
    Toți sau aproape toți vom fi vaccinați.
    Ma așteptam la aceste masuri, ma aștept și la celelalte.

    • Și pe vremea Cizmarului munca voluntară era perimisă, nu interzisă, dar obligatorie

    • Oricand cu vestul cvasi bolsevic decat cu adevaratii !

    • Alex1 și care-i diferența dintre comuniștii ăia și ăștia?

    • Pai sigur ca toti veti fi vaccinati pana la urma ca numai aia veti mai ramane care sunteti vaccinati.

      😀😀😀😀😀😀😀

  12. Mai ales in contextul omicron, pentru care vaccinurile nu au eficienta, certificatul nu mai are nici un sens.
    Orice tentativa de a-l introduce este pur si simplu un pas spre dictatura pura, fara nici un scop medical, un control tiranic al pop.ulatiei, obligativitate mascata de vaccinare inutila cu vaccinuri complet INEFICIENTE.

    Cine va sustine asa ceva va avea de dat so.coteala, mai devreme sau mai tarziu.

    • Oricat ar fi de utile vaccinurile, Certificatul de obedienta este tot o dictatura mascata !
      Eu nu sunt ostil vaccinurilor, dar as baga la puscarie orice vita care sustine vaccinarea obligatorie si scana.rea per.soa.nelor ca practica obisnuita. Pentru ca o per.soa.na care vrea aceste lucruri nu merita libertate, nu si-o doreste.

    • Sa stii ca eu ma uit pe comentariile tale si le gasesc logice si documentate. Cred ca nu sunt singurul. Ne mai deschizi un pic mintea. Multumim.
      Ignora-l pe Draggy. Pare un fanatic al vaccinarii fortate care si-ar vinde si copiii pentru o doza.

    • Cand terminati oralul facut unul altuia mai si ganditi un pic !!

    • Draggy este un intrus cu scop bine stabilit: sa promoveze vaccinarea obligatorie. Nu o face dintr-o convingere proprie. O face pentru că este platit. Nu este bine documentat. Asociază diferite informații sau preia idei de la alte persoane care postează aici, in încercarea de a le întări convingerile sau de ai convinge și pe alții. Niciodată nu are argumente solide. In schimb se aliaza cu alte persoane care îi împărtășesc ideile, folosește un limbaj decent că sa poată convinge. Este o unealta.

    • Măi dar voi nu aţi înţeles că PSD vă prostea cu propagandă ca să lovească în USR când tot delira în legătură cu pandemia şi nu era nimica real, e timpul să vă reveniţi că sunt ei la putere şi îi faceţi numai de ruşine că eşuează la guvernare.
      Deci încolonarea şi la vaccinare, repejor!

      🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡

  13. Iar si din nou, our buffoons care starnesc hohote de ras la articole despre vaccinuri sau americani se activeaza deci trepadusii izmenarii rupti-n kurr gen mario zis chizdario, calache zis dobitache, boalivia un travestitt zis vomivja, jean vagian, john zis limba-n colon, ab zis aborigenu, sosolina al travestit zis bucilina, flav zis scarbav, avram iancu zis prostancu si inca vreo cativa beliti cu gimnaziul facut la seral dar care pot sa iti vorbeasca ore in sirr despre vaccinuri. Niste tembeli buni doar de luat in ras sau lasati sa posteze din mila.

    • So f-ing true !

    • Am covid ai tupeu sa ne intalnim ca iti fac cinste cat vrei tu numai sa stai langa mine?

      🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡🤡

    • Zise șobolanul de laborator obedient cu cod de bare dar fără creier.

    • Când te transformi în șobolan de laborator cu cod de bare ți se pare că lașitatea e virtute. Realitatea e mai greu de acceptat.

    • @john limba-n colon, iti e ciuda ca ai ajuns fara masca acasa si ti-a pus matta chilotii pe cap cu partea maro in dreptul gurii. Cred si ca esti frustrat. Pe deasupra mai esti si un tembel.

    • Muilania, mai nou, prefera „barosu’ cu mărar”. N-ai ce face, un pic ce-au relaxat ăștia și hop și ea pe „Straße”. „Spor la treabă!”

  14. A in.va.rtit tovara.su.l Vlad niste pr.o.cente, indici, de parca ar fi de la INSP, dar a oc.olit esentialul :
    – incide.nta sub 1 la mie la nivel na.tio.na.l nu a prea mai fost de 1 an si jumatate, deci Certificatul de obedienta va fi per.pe.tuu. Poate in luna in care se vor o.rg.an.iza con.gre.sele partidelor din guvern sa „scada”sub 1.

    Practic teoria co.nspir.atiei devine realitate, vom fi sc.an.ati mult timp de acum inc.ol.o, p.ana va scadea pr.o.ce.ntul de obedienti si lumea va iesi masiv in strada.

  15. Din si again, numa buni de ras, la articole despre vaccinuri sau americani se activeaza trepadusii izmenarii rupti-n kurr gen mario zis chizdario, calache zis dobitache, boalivia un travestitt zis vomivja, jean vagian, john zis limba-n colon, ab zis aborigenu, sosolina al travestit zis bucilina, flav zis scarbav, avram iancu zis prostancu si inca vreo cativa beliti cu gimnaziul facut la seral dar care pot sa iti vorbeasca ore in sirr despre vaccinuri. Niste tembeli buni doar de luat in ras sau milla.

    • Baiatul asta care a scris asta stia ce spune:
      ——————————————————–
      Măi dar voi nu aţi înţeles că PSD vă prostea cu propagandă ca să lovească în USR când tot delira în legătură cu pandemia şi nu era nimica real, e timpul să vă reveniţi că sunt ei la putere şi îi faceţi numai de ruşine că eşuează la guvernare.
      Deci încolonarea şi la vaccinare, repejor!

  16. Fratilor ,cu toata condescendenta, daca vaccinatii si nevaccinatii se pot inbolnavi ,transmit si posibil mor, CARE ESTE DIFERENTA ?!?
    Chiar nu intelegeti ca scopul este cu totul altul ?!?
    Sunt vaccinat (pot demonstra,fara nici un fel de problema),TOTUSI CHESTIA ASTA CU” PISICA ” PE CARE TREBUIE PRIMA DATA, DE DOUA ORI TRE’ SA O „OMORI”,APOI APAR NOI VARIANTE SI IAR , TOT TREBUIE SA TE „INTEPI” ,IERTATI-MA ! NU ESTE IN REGULA.
    SPUN ASTA ,INCA O DATA, CU TOATA BUNA INTENTIE !
    PERSONAL CRED CA EXISTA DEJA „SOLUTIA LA PROBLEMA” ,DAR SCOPUL ESTE CU TOTUL ALTUL,. IN CONSECINTA ,FITI ATENTI !!!

    • Certificatul nu este un mijloc de combatere a pandemiei, ci un scop politic

    • Scopul e sa se vaccineze cat mai multi, atat. Nu e vorba de binele oamenilor pe strada sau in spitale. Cand se va atinge o cifra de 60-70% vor baga vaccinare obligatorie. Asta ii deranjeaza ca sub 30% sunt vaccinati (deja cei ramasi la 2 doze nu se mai pun ca vaccinati).

  17. Bye bye PSD la alegeri in 2024, azi aveti 40%, o sa va rugati sa prindeti un 20%. Va place in groapa langa USR si PNL?

    • 🙁 Vezi ca si Aur al nostru tot pe acolo ca pe o parte migreaza in partidul lui dragnea infractoru‘ si pe alta cam o dau la intors cand fac reclamatii pt „zadarnicirea bolilor „ . Eu nu mai inteleg pozitionarea lor ..

    • Ai vrut sa zici ca AUR si PNL ca sunt aceasi gasca?

      😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

    • Injectatul castrat Pfizer e atât de penal, încât mi-a furat numele și încearcă să-mi fure identitatea. Mai mintea jigodia injectata ca m-as fi injectat cu scarbosenie aia de „vaccin” :)))

    • Atentie, un castrast penal de la Pfizer de profesie infractor mi-a furat numele și zice că m-as fi injectat cu rahatul ala scârbos. Injectatii Mint si fura, niște penali.

  18. Specialistul a adus ca măsură apa de ploaie. Cum nu ajută așa nu strică. Cine poate contesta asta? Nu ai cum. De incercat a încercat și de reușit nu era nimic de reușit că nu are obiective. Apă de ploaie ambalată frumos. Dacă nu merge mărește concentrația la apă că așa a învățat de la sefu’. Încă unul care a învățat degeaba că nu a înțeles ce a citit.

  19. Ioi, plin de „specialisti” pe aici, unul ma idi0t, …pardon, mai pr0st,… ptiu ca nu-mi iese😂😂😂, mai expert in covid/vaccin ca altul
    E stiut faptul ca la orice stire despre covid/vaccin dau navala turmele de covidi0ti sa-si dea cu parerea.
    Si sunt mereu aceiasi

    • Inclusiv tu. Așa-i ? Fugi repede și mai bagă o doză in tâmplă

    • Scuze bre .. nu am primit suficient azi noapte si de aia fac asa , sau o fi de la vaccin ca mi-am dat-o cu asta zerzeca !

    • Dar si cred in specialitatea lor.
      Oare in ce mediu traiesc de sunt luati in seama in lumea reala sau poate nu sunt si isi scapa nebuniile pe aicea, varianta cea mai probabila.

      😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

  20. Cat despre introducerea certificatului verde, eu zic sa se introduca cand se atinge un anumit numar de morti. Nu stiu, cand mor 10000 de oameni in decursul a 3 saptamani, sa se bage ceferticatu’.
    Altfel nu-i vad rostul

    • Eu propun sa se bage când o să fac eu COVID :))))))))

    • Singurul lucru bun facut de VV a fost ca ne-a aratat tuturor cat de masluite sunt cifrele pandemiei. Daca tu ai incredere ca Arafatul da cifrele corecte, el care ia masuri cum si cand vrea….

    • @ gicu bugetar
      🎯
      Dar românii au memorie scurtă !

    • Si bine a facut VV ca ne-a aratat .. dar cred ca stim si noi ca cifrele sunt de fapt mai MARI

    • Pai nu ajung mai nebunule sau vrei sa il bage dupa ce mori si tu ca sa fi convins?

  21. Marș cu certificatele voastre de vaccinare! Astea sunt pentru șobolani de laborator, oamenii normali nu vor accepta niciodată astfel de abominații distopice. Când zicea lumea că ne injectează eliele cip în cap râdeau fraierii iar acum și-au luat certificate de vaccinate că ei sunt civilizați și nu sunt pupători de moaște ca alții.

  22. Jos Rafila ! Jos Ara(h)at !

  23. Multi prosti pe aici .. fraierilor vedeti ca nu mai votez psd – aur ! Voi vota minoritatile ! Eventual lgbtq+ ca am invatat cum se scrie !

    Salutari muite Mirelei , Oliviei , mie , Motz (se stie baiatu) , Avram Iancu si toate personalitatile mele

    Am baut o doza de certificat verde cu toping modern si ma simt in puterile mentale .

    Sa nu ma credeti cand voi spune altceva ! Sunt un dobi sobi !

    • 😂😂” Nenea Rafila ne spune și cît e valabil noul certificat?
      Cum trebuie să procedăm , dacă suntem vaccinați, când reluăm seria vaccinărilor sa nu expire certificatul la 6, 7, sau 8 luni?
      Da Ia” trecuții prin boală ,”de nu vor administrarea unui ser experimental, numit vaccin pentru a induce in eroare ( pasta de dinți care tratează carii și albește dinții), când expiră, când trebuie sa se mai infecteze , e suficient de 2 ori pe an, sau de 4?😂😂😂

  24. Mai nebunilor ascultati la ce va spune baiatul asta ca atata drptate are ca cand o sa va prindetri si voi multi s-ar putea sa nu va mai reveniti din soc desi unii sunteti socati din nastere:
    ——————————————
    Măi dar voi nu aţi înţeles că PSD vă prostea cu propagandă ca să lovească în USR când tot delira în legătură cu pandemia şi nu era nimica real, e timpul să vă reveniţi că sunt ei la putere şi îi faceţi numai de ruşine că eşuează la guvernare.
    Deci încolonarea şi la vaccinare, repejor!

  25. Un castrat injectat infect încearcă să-mi fure identitatea, imi foloseste numele, injectatii ăștia mint si fraudeaza de rup, niște penali.
    Deci cum se aplica certificatul Nazist: NU SE APLICA. Punct.
    Sau furci și anticipate.

  26. Furci și anticipate daca trece rahata asta de lege. Să-și bage undeva certificatele naziste verzi. Simplu.

  27. Furci și anticipate!
    Un postac penal Pfizer mi-a furat numele și încearcă să prostească oamenii ca m-am injectat. Mincinoși și penali postacii injectati.

    Asa, cum se va aplica certificatul nazist verde? NU se va aplica. ❌

  28. twitter[.]com/thelucyjohnston/status/1466356036915372034?

  29. Buna seara .Citesc și mă crucesc .Cum un pic njectar cu Pfizer va poate fura identitatea ? As fi curioasa .Și daca știți asta de ce nu puneți plîngeri peste tot? Da este un certificat nazist ca și zidurile ridicate în hypermarketuri .Doar că Legea din 1946 de la Nurnberg spune așa : Că nimeni pe lumea asta nu ne poate obliga sa ne vaccinam sau sa luăm medicamente forțat da ? Aceeași lege spune că nu se pot face experimente pe oameni forțat .Stau și mă întreb voi de ce nu reacționați ? D ce vă lăsați șantajați de unii și alții ? De ce sa murit în 89 ? De ce băgați capul în pămînt și răbdați ? Ai ? Eu am dat statul român în judecată la Haga am trimis memorii peste tot .Voi ?

    • Nu reacționează pentru că nu au fost forțați de nimeni, au mers singuri la bâlci să se ” vaccineze” cu un ser experimental, de bunăvoie și nesiliți de nimeni în turmă precum oile la tuns . Nu au fost obligați, faptul că au fost șantajați cu îngrădirea unor libertăți nu se pune!
      Obligativitatea e rea, șantajul e bun!😭😂😂😂😂😂