Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), super-agenția care va controla toate companiile de stat din România, a devenit operațională și va conduce la demararea a 40 de proceduri de selecție pentru peste 100 de membri în Consiliile de Administrație ale Întreprinderilor Publice, potrivit unui comunicat al guvernului.
Economedia a scris în exclusivitate încă din decembrie 2022 despre cum AMEPIP va fi sub controlul premierului și al secretarului general al guvernului.
„Semnăm acum, în direct, anunţul de operaţionalizare AMEPIP, care va fi găsit de astă seară pe site-ul agenţiei şi este elementul care va avea consecinţele legale cu privire la operaţionalizarea agenţiei şi demararea anumitor proceduri de selecţie la nivelul Consiliilor de Administraţie. Noi estimăm astăzi să avem undeva la 40 de proceduri de selecţie care vor fi demarate în lunile următoare, conform termenelor legale. Vom face informările începând de mâine către toate APT-urile centrale (Autoritate publică tutelară – n. r.). Ele au 30 de zile să demareze procedurile de selecţie pentru întreprinderile publice care nu au demarat încă. Noi am estimat vreo 40 – şi ne aşteptăm să avem peste 100 de poziţii disponibile în Consiliile de Administraţie ale întreprinderilor publice”, a menţionat Mihai Precup, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
Citește integral pe economedia.ro