Home » Articole » SUA vor primi în 2026 un număr istoric scăzut de refugiaţi: 7.500 / În principal vor fi albi sud-africani ”şi alte victime ale discriminării ilegale sau injuste în ţările lor de origine”

SUA vor primi în 2026 un număr istoric scăzut de refugiaţi: 7.500 / În principal vor fi albi sud-africani ”şi alte victime ale discriminării ilegale sau injuste în ţările lor de origine”

SUA vor primi în 2026 un număr istoric scăzut de refugiaţi: 7.500 / În principal vor fi albi sud-africani ”şi alte victime ale discriminării ilegale sau injuste în ţările lor de origine”
Sursa foto: Twitter/ @18airbornecorps
Ascultă articolul

SUA au fixat la circa 7.500 numărul de refugiaţi din alte ţări ale lumii pe care sunt gata să-i primească, un număr istoric scăzut şi care va include în principal albi sud-africani, potrivit unui document al Casei Albe dat publicităţii joi, informează AFP, transmite Agerpres.

„Admiterea a 7.500 de refugiaţi în SUA în timpul anului fiscal 2026 este justificată de considerente umanitare sau este în interesul naţional”, se poate citi în acest document datat 30 septembrie şi care urmează să fie publicat vineri în registrul federal.

- articolul continuă mai jos -

„Numărul de admiteri va fi în principal repartizat între afrikanerii din Africa de Sud (…) şi alte victime ale discriminării ilegale sau injuste în ţările lor de origine”, adaugă documentul.

După revenirea sa la putere în ianuarie, Donald Trump a redus ajutorul extern al SUA şi a operat o înăsprire a politicii privind migraţia, concentrându-se pe expulzarea de imigranţi clandestini şi restrângând primirea de solicitanţi de azil şi de alţi refugiaţi.

Liderul republican a semnat de asemenea un decret pe 7 februarie în care susţine că afrikanerii, descendenţii primilor colonişti europeni în Africa de Sud, sunt alungaţi de pe pământurile lor, acordându-le statutul de refugiat în SUA.

În luna mai, vreo 50 de afrikaneri au fost primiţi în SUA în calitate de refugiaţi, o iniţiativă contestată cu fermitate de Africa de Sud.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole