Home » Articole » SUA au impus sancțiuni pe numele a patru oficiali din Republica Srpska din cauza unei legi care subminează Constituția Bosniei-Herțegovina

SUA au impus sancțiuni pe numele a patru oficiali din Republica Srpska din cauza unei legi care subminează Constituția Bosniei-Herțegovina

SUA au impus sancțiuni pe numele a patru oficiali din Republica Srpska din cauza unei legi care subminează Constituția Bosniei-Herțegovina
Sursa: geopolitika.ru
Ascultă articolul

Departamentul american de Stat a anunțat că a impus sancțiuni pe numele a patru oficiali din Republica Srpska pentru că „au facilitat adoptarea în Parlamentul Republicii Srpska a unei legi care subminează Constituția Bosniei și Herțegovina (BiH)”, transmite Rador.

Sancțiunile au fost impuse pe numele președintelui Parlamentului Republicii Srpska, Nenad Stevandić, premierului Republicii Srpska, Radovan Višković, reprezentantului Republicii Srpska în Președinția BiH, Želika Cvijanović și ministrului justiției din Republica Srpska, Miloš Bukejlović.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit comunicatului, SUA îi consideră responsabili pentru implicare directă sau indirectă la o acțiune care periclitează securitatea regională, pacea, colaborarea sau mecanismele privind Balcanii de Vest, inclusiv Acordul de pace de la Dayton.

De asemenea, se adaugă că această nouă lege promovată de președintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, reprezintă o „încercare sfidătoare de a submina instituțiile statului BiH”. Se menționează că o astfel de lege „periclitează stabilitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a BiH, precum și perspectivele statului pentru integrarea euroatlantică, în detrimentul popoarelor BiH”.

În comunicat se adaugă că Înaltul reprezentant al comunității internaționale în BiH, Christian Schmidt, a condamnat public această lege, afirmând că încalcă statul de drept și reprezintă un atac la ordinea constituțională a BiH.

Amintim că în pofida încercării lui Schmidt de a abroga această lege, Dodik a promulgat legea care a intrat în vigoare la 7 iulie 2023. „Deciziile se bazează pe sancțiunile anterioare ale SUA și restricțiile privind vizele pe care le-am impus pentru a promova responsabilitatea, pacea, stabilitatea și o democrație funcțională în Balcanii de Vest. Vom continua să sprijinim cetățenii BiH în eforturile lor de a consolida statul de drept, de a asigura pacea și prosperitatea” – se subliniază în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

După anunțarea acestor sancțiuni, cei patru oficiali ai Republicii Srpska au transmis că potrivit opiniei lor sancțiunile sunt un premiu pentru consecvență în protejarea intereselor Republicii Srpska și demonstrează neputința unei mari puteri, precum SUA. „SUA nu au ales reprezentanții Republicii Srpska, așa că nu SUA îi va schimba” – a declarat Milorad Dodik, care se află pe lista sancțiunilor SUA de mai mulți ani.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole