Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Local Constanța va decide miercuri dacă va schimba numele străzii Mareșal Ion Antonescu, din cartierul Veterani, transmite Info Sud-Est. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Vergil Chițac, iar propunerea noului nume al străzii este Comandor Constantin Bibi Costăchescu.
Primarul Vergil Chițac a declarat inițial că vrea să supună dezbaterii o eventuală schimbare a numelui străzii, pentru că figura și rolul lui Antonescu în istorie sunt controversate.
Ulterior, în urma reacțiilor dure ale ambasadorului Israelului în România, David Saranga, și ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel, Chițac a declarat că i-au fost ”răstălmăcite” declarațiile și că regretă interpretarea acestora într-un mod tendențios, vorbind totodată despre dificultățile birocratice pe care le implică schimbarea numelui unei străzi.
Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului Florin Cîțu, a transmis că primarul și prefectul Constanței i-au dat asigurări că au demarat procedura de schimbare cât mai rapidă a numelui străzii Ion Antonescu.
Păstrarea sau acordarea numelui Ion Antonescu unor străzi încalcă legea. Potrivit articolului 13 al OUG 31/2002
De asemenea, în mai 2008, Înalta Curtea de Casație și Justiție a respins un recurs împotriva condamnnării lui Antonescu în 1946 pentru crime împotriva omenirii. Astfel, judecătorii instanței supreme au admis recursul formulat de procurori în procesul în care s-a cerut reabilitarea numelui mareșalului Ion Antonescu și au respins cererea de revizuire formulată de Șerban Alexianu, urmașul profesorului Gheorghe Alexianu.
Mareșalul Ion Antonescu a condus România între 1940-1944, perioadă în care au fost deportați, închiși în lagăre și omorâți evreii din Moldova, Basarabia, Bucovina şi Transnistria.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” spune că în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni.
Mareșalul Ion Antonescu a aprobat politica de stat prin care au fost exterminați evreii din România.
Cine a fost Constantin Bibi Costăchescu
Născut în 1909, Pleşeşti (judeţul Suceava), Constantin Bibi Costăchescu a murit în 1982, la Constanţa. A absolvit Liceul Militar din Iaşi (1928) şi Şcoala Navală din Constanţa (1930). Din 1938 a condus submarinul „Delfinul”, primul submarin din istoria marinei militare române, achiziţionat în 1936 din Italia.
A participat la şapte misiuni în Marea Neagră cu submarinul „Delfinul”, în timpul războiului împotriva URSS (22 iunie 1941- 23 august 1944). Cea mai importantă dintre aceste misiuni a fost cea din 2-7 noiembrie 1941, când a condus misiunea navală de întrerupere a căilor de aprovizionare ale oraşului şi portului Sevastopol, din peninsula Crimeea. În timpul acestei misiuni, a scufundat nava sovietică „Uraleţ”, de 1.975 tdw.
După această misiune, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Pentru faptele militare din Al Doilea Război Mondial, comandorul Constantin Costăchescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cu „Steaua României”, „Coroana României”, „Crucea de Fier” germană.
După Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care submarinul „Delfinul” a fost rechiziţionat de către URSS, comandorul Constantin Costăchescu a îndeplinit misiuni tehnice, apoi, din 1952, a predat la diferite unităţi de învăţământ: între 1952 şi 1955 la Institutul de Piscicultură din Constanţa, apoi la Institutul Tehnic din Galaţi iar din 1955 și până la pensionare, în 1970, la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa. Citește articolul integral pe Info Sud-Est. sursa foto: Captură video
Sa-i spuna Ion Ilescu daca e tot un nume de criminal.
Eu propun ca si strazile ce poarta numele lui Octavian Goga sa fie redenumite, iar cartile semnate de individ sa fie a3se pe rug in piata publica!
dar de ce arse? să fie date la topit, chiar dacă autorul a fost un politician extremist (xenofob, antisemit) și un scriitor lipsit de talent, asta nu înseamnă că celuloza pe care sunt tipărite niște texte lipsite de orice valoare trebuie neapărat arsă 😉
Mihai 1, vin calitate de seft de stat a semnat ordinele de deportare ale romilor in Transnistria. Singurul monarh european care s-a dedat la asa ceva.
N-a fost tras niciodatala raspundere pt aceasta crima, mai mult, a fost lasat sa fuga din tara, predand puterea in schimbul imunitatii.
Vreo straduta prafuita cu numele lui nu se schimba?
Eu propun ca strada sa fie redenumita „Ana Pauker” sau orice alt personaj ce a condus Romania dupa Antonescu, numai romani nu erau.
Denumirea străzii Ion Antonescu trebuie păstrată! A fost judecat și condamnat de un complet de judecători comuniști, care au dat sentința dictată de tatucul Stalin. Acest lucru este recunoscut de toti istoricii.
!JestersTear
eu zic ca nu aveti toate tiglele pe casa puse
Goga poet lipsit de talent?