Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Salvaţi România (USR) a adoptat, în cadrul congresului desfăşurat sâmbătă, la Sibiu, o serie de modificări la statutul partidului, fiind introduse condiţii de performanţă pentru filialele judeţene, primul criteriu de performanţă fiind rezultatele alegerilor locale şi naţionale, transmite Agerpres.
„Astfel, cei 500 de delegaţi au introdus în statut condiţii de performanţă pentru filialele judeţene, cu posibilitatea ca Biroul Naţional, cu o majoritate de două treimi, să poată demite conducerea unei filiale care nu îşi îndeplineşte obligaţiile. Primul criteriu de performanţă îl reprezintă rezultatele obţinute în alegerile locale şi naţionale”, se arată într-un comunicat de presă al USR.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, precizează că acesta este un mecanism de responsabilizare care urmăreşte creşterea eficienţei organizatorice şi politice a filialelor.
De asemenea, o altă schimbare „esenţială” reformează sistemul de vot pentru funcţiile interne şi înlocuieşte regula „câştigătorul ia totul” cu un sistem pluralist care asigură reprezentarea tuturor curentelor de opinie în structurile de conducere, menţionează comunicatul citat.
„Congresul USR a decis că dă dreptul forurilor de conducere să coopteze personalităţi valoroase din comunitate, care aderă la partid. Preşedintele Dominic Fritz a subliniat că măsura urmăreşte atragerea de expertiză şi credibilitate suplimentare în structurile decizionale ale partidului”, mai precizează USR.
Conform sursei citate, în procesul de modificare a statutului, care a durat 3 luni, au fost depuse 300 de amendamente, care au fost dezbătute şi filtrate de o Comisie Tehnică, Biroul Naţional al USR, Comitetul Politic şi de Congres ca for suprem de decizie.
„Unul dintre amendamentele respinse cu o majoritate de peste 90% a fost o propunere de limitare a tuturor mandatelor interne şi externe deţinute de membrii USR la două, inclusiv pentru primarii aleşi ai USR”, menţionează comunicatul USR.