G4Media.ro

Statele Unite și Japonia își întăresc apărarea reciprocă pentru a face față…

Sursa foto: dreamstime

Statele Unite și Japonia își întăresc apărarea reciprocă pentru a face față provocării Chinei

Președintele american Joe Biden și prim-ministrul japonez Fumio Kishida sunt pe cale să marcheze o piatră de hotar în structura de comandă militară a Washingtonului în Asia de Est, cu angajamentul de a consolida cooperarea în domeniul apărării și de a explora schimbări semnificative în regiune, transmite La Razon, citată de Rador.

Una dintre propunerile cheie este aceea de a numi un comandant de patru stele care să supravegheze forțele americane în Ţara Soarelui Răsare, precum și crearea unui cartier general al Forțelor de Autoapărare japoneze, însărcinat cu coordonarea tuturor operațiunilor militare din țară.

Planul, care va consolida planificarea operațională și exercițiile dintre ambele țări, va fi anunțat când Biden îl va primi pe Kishida la Casa Albă pe 10 aprilie, potrivit cotidianului „Financial Times”. Aceste inițiative marchează cea mai mare îmbunătățire a alianței lor de securitate de când a fost semnat un tratat de apărare reciprocă în 1960 și sunt menite să fie un răspuns la provocările regionale, în special la amenințarea tot mai mare din partea Chinei și la tensiunile din Peninsula Coreeană. A doua zi va avea loc și primul summit tripartit cu liderii Filipinelor și Japoniei, într-un context de ciocniri continue între navele filipineze și chineze în Marea Chinei de Sud, unde ambele țări îşi dispută pretenții maritime.

Japonia avansează cu viteză mare în construirea unei Forțe de Autoapărare capabile să răspundă rapid amenințărilor într-un mediu de securitate provocator. Pe măsură ce țara intră în al doilea an de consolidare a armatei, cheltuielile pentru apărare au crescut deja cu 50% față de nivelurile din 2022. Pe lângă investițiile semnificative în capacități de contraatac, stocuri de muniții și pregătire, națiunea a anunțat reforme structurale majore, cum ar fi aceea că intenționează să înființeze un Comandament pentru Operații Comune din Japonia (J-JOC) în 2025.

Forţele SUA din Japonia (USFJ) abia s-au schimbat din anii 1960, când Japonia era considerată puțin mai mult decât o platformă pentru operațiunile lor militare în întreaga regiune. Autoritățile și personalul USFJ se limitează în primul rând la administrarea acordurilor de alianță care implică aproximativ 54.000 de trupe americane dislocate. Forțele americane din China reprezintă unele dintre cele mai importante capacități militare ale sale în Indo-Pacific, dar, până acum, comandantul USFJ de trei stele a avut autorități operaționale comune limitate, diversele elemente de serviciu americane raportând la sediile generale ale componentelor sale din Hawaii.

Până acum, atât la Washington, cât și la Tokyo, a existat o recunoaștere tot mai mare a insuficienței comenzii și controlului alianței lor. În Legea de autorizare a apărării naționale din 2024, Congresul SUA a solicitat un studiu de fezabilitate al Departamentului de Apărare (prevăzut în iunie) privind modificarea structurilor de comandă din SUA pentru a completa stabilirea comenzii comune.

Angajamentul Japoniei de a-și dubla bugetul militar la 2% din PIB până în 2027, împreună cu planurile de a-și consolida capacitățile de rachete, ilustrează hotărârea sa de a juca un rol mai asertiv în securitatea regională. Totuşi, această schimbare strategică nu a trecut neobservată, deoarece a stârnit critici din partea Beijingului și a sporit complexitatea relațiilor externe japoneze, în special cu Taiwanul.

Și Tokyo a decis să numească un atașat de protecție pe insulă și a trimis, de asemenea, un mesaj de felicitare noului președinte ales taiwanez, William Lai. Două reacții care, deși par minore, reprezintă o poziție diplomatică de mare însemnătate. Aceste lovituri, care indică abordarea Japoniei pentru a crea legături mai strânse cu Taipeiul pe fondul escaladării tensiunilor cu Beijingul, au potențialul de a remodela structura de securitate regională.

În ultimele luni, Taiwanul a raportat că a detectat numeroase baloane, avioane militare și nave de război chinezești care traversau linia mediană a strâmtorii. La rândul său, Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a declarat că agresivitatea crescândă a Chinei face parte din eforturile sale de a dezvolta capacitatea de a prelua controlul asupra insulei auto-conduse în 2027. Ca răspuns la amenințările tot mai mari, Taipeiul continuă să își dezvolte capabilități militare prin achiziționarea de arme sofisticate și construirea infrastructurii de apărare. În plus, aliații săi, Washington și Tokyo, au efectuat manevre militare comune încă din 1986 pentru a practica apărarea insulelor din regiune.

Traducerea: Rodezia Costea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează