
Statele Unite nu vor institui deocamdată noi sancţiuni împotriva Rusiei, declară secretarul de stat american Marco Rubio pentru publicația Politico
Preşedintele Donald Trump nu va da curs solicitărilor Europei de a impune sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, întrucât SUA doresc să aibă un spaţiu de manevră pentru negocierea unui acord de pace cu privire la Ucraina, a declarat miercuri secretarul de stat american Marc Rubio pentru Politico, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Dacă am face ceea ce toată lumea de aici vrea să facem şi anume să-i strivim cu mai multe sancţiuni, probabil, că ne-am pierde capacitatea de a vorbi cu ei despre încetarea focului şi atunci cine va mai vorbi cu ei?”, a declarat Rubio într-un interviu acordat Politico pe marginea summitului NATO.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi alţi lideri europeni speră să-l convingă pe Trump miercuri să impună noi sancţiuni Moscovei, mai ales după ce preşedintele rus Vladimir Putin a respins în repetate rânduri încercările americane de a negocia un armistiţiu cu Ucraina.
Trump va „şti momentul şi locul potrivit” pentru noi măsuri economice, iar administraţia lucrează cu Congresul pentru a se asigura că acestea îi oferă lui Trump flexibilitatea adecvată, a declarat Rubio. Dar odată ce acest lucru se întâmplă înseamnă că fereastra pentru discuţii cu Rusia este probabil închisă, a adăugat el.
„Dacă o face, aproape că admiteţi că acest lucru nu va fi negociat prea curând”, a spus Rubio, adăugând: „Vom continua să ne implicăm, în sensul că, dacă există o oportunitate pentru noi de a face diferenţa şi de a-i aduce (pe ruşi) la masa negocierilor, vom profita de ea”.
În timp ce discuţiile cu Rusia sunt în impas, Rubio a declarat că Moscova crede că îşi poate atinge obiectivele teritoriale pe câmpul de luptă – o evaluare cu care Washingtonul nu este de acord.
„Sentimentul nostru este că ruşii vor încerca să obţină pe câmpul de luptă ceea ce au cerut la masa negocierilor, adică anumite teritorii în limitele lor administrative şi altele asemenea. Considerăm că le va fi mult mai greu să realizeze aceasta decât cred ei”, a afirmat Rubio.
Pentru a pune capăt războiului, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut Ucrainei să recunoască anexarea de către Moscova a celor patru regiuni ucrainene în septembrie 2022 – Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie – de unde să-şi retragă trupele, dat fiind faptul că armata rusă nu le controlează integral, să renunţe să mai revendice peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, precum şi la aspiraţia de a adera vreodată la NATO, între altele.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.