Home » Analize » Statele Unite nuanțează anunțul referitor la retragerea soldaților americani aflați de partea siriană a frontierei cu Turcia, văzut drept cale liberă dată lui Erdogan pentru ofensivă

Statele Unite nuanțează anunțul referitor la retragerea soldaților americani aflați de partea siriană a frontierei cu Turcia, văzut drept cale liberă dată lui Erdogan pentru ofensivă

Statele Unite nuanțează anunțul referitor la retragerea soldaților americani aflați de partea siriană a frontierei cu Turcia, văzut drept cale liberă dată lui Erdogan pentru ofensivă
Sursa: G4Media.ro
Ascultă articolul

Decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage soldaţii americani staţionaţi în Siria în apropierea frontierei turce are în vedere doar 50 până la 100 de membri ai forţelor speciale care vor fi „reamplasaţi la alte baze” din interiorul ţării, a afirmat luni un înalt oficial american, citat de AFP, citată de Agerpres.

„Nu este vorba despre o retragere din Siria”, le-a declarat el jurnaliştilor, adăugând că reamplasarea nu reprezintă în niciun caz „o undă verde” unei ofensive militare turce contra forţelor kurde din nord-estul Siriei.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestui oficial, atunci când preşedintele Statelor Unite a înţeles, duminică, în cursul unei discuţii telefonice cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, că acesta din urmă intenţionează să meargă înainte cu proiectul său de „invadare potenţială” a nord-estului Siriei, a dat prioritate „protecţiei” soldaţilor americani.

Există „un mic număr, între 50 şi 100 de membri ai forţelor speciale în această regiune şi nu trebuie să rişte să fie răniţi, ucişi sau capturaţi dacă turcii trec frontiera şi se angajează în lupte cu forţele kurde locale”, a explicat acest oficial cu rang înalt al administraţiei Trump sub protecţia anonimatului.

„Ei vor fi reamplasaţi în zone mult mai sigure în următoarele zile”, a adăugat el, vorbind apoi în mai multe rânduri despre un număr de 50 de soldaţi.

„Faptul că sunt reamplasaţi nu constituie o undă verde”, „nu este o undă verde”, a insistat oficialul.

El a confirmat, totodată, că Statele Unite nu se vor opune militar Turciei în Siria.

Anunţul făcut duminică seară de către Casa Albă al retragerii soldaţilor americani aflaţi de partea siriană a frontierei cu Turcia a fost interpretat pe larg ca o undă verde unei ofensive iminente a Ankarei contra forţelor kurde, aliate, totuşi, ale Statelor Unite în lupta împotriva jihadiştilor.

Această decizie a provocat o vie nemulţumire până în rândurile republicanilor preşedintelui Trump.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole