Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Se deschide sezonul de schi în România. La Păltiniș Arena, în județul Sibiu, se va schia de sâmbătă pe o pârtie amenajată cu zăpadă care a fost păstrată, printr-un procedeu inedit, de iarna trecută, transmite Mediafax.
Pârtia D a compexului de schi va fi deschisă publicului de sâmbătă. Aceasta a fost amenajată cu zăpadă conservată.
Este vorba de 10.000 de metri cubi de zăpadă de anul trecut care au fost păstrați sub o prelată specială, printr-un proces cunoscut sub numele de snow-farming.
„Acest sistem permite deschiderea timpurie a pârtiilor și stabilitatea stratului de zăpadă, completând producția artificială și reducând dependența exclusivă de ninsoarea naturală”, susțin reprezentanții resortului.
Articolul continuă mai jos
Tot sâmbătă, în jurul ameizii va avea loc și primul apres-ski party al sezonului, cu trupa Los Vagabondos.
Vineri, pe pârtie va fi organizat concursul „Slalom Paralel Special” pe un traseu de aproximativ 200 de metri.
Concurenții vor fi testați pe porți de slalom și minimum două rampe tehnice.
„Concursul va debuta cu recunoaștere în derapaj controlat, urmată de manșe de antrenament cronometrate cu doi sportivi coborând simultan pe trasee paralele. În calificări, fiecare schior va parcurge traseul contracronometru, iar timpii obținuți vor decide formarea grupelor de două persoane pentru duelurile finale. Formatul este eliminatoriu: câștigătorii fiecărei manșe merg mai departe, până rămân doar patru sportivi pentru finala mică și finala mare”, anunță organizatorii.
Vârsta minimă de participare la concurs este de 13 ani, iar premiile constau în echipamente sportive oferite de sponsori și bani. Valoarea totală a premiilor în produse este de peste 10.000 de lei.