SRI a desecretizat documente privind dispariţa, în 1938, a consilierului Legaţiei URSS la Bucureşti – Note, corespondenţă, articole din presă, inclusiv cele reţinute de cenzură / Tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo

Serviciul Român de Informaţii a desecretizat, joi, o serie de documente – note, corespondenţă, articole din presa românească, inclusiv cele reţinute de cenzură, precum şi traduceri din presa străină – referitoare la ”Afacerea Butenko”, dispariţia, la data de 6 februarie 1938, a consilierului Legaţiei URSS la Bucureşti, Theodor Hrisanfovici Butenko, reprezentantul de cel mai înalt nivel al statului sovietic în România. Specialiştii SRI apreciază că documentele aduc în faţa publicului ”o filă din istoria intelligence-ului românesc într-un context internaţional şi intern tensionat”, dar arată şi faptul că, în contextul relaţiilor internaţionale încordate din acel moment, ”tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo”, transmite News.ro.

Serviciul Român de Informaţii, care păstrează documente rezultate din activitatea instituţiilor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei statului, ordinii publice şi apărării naţionale, emise anterior datei de 6 martie 1945, a desecretizat, joi, documente referitoare la ”Afacerea Butenko”.

”O situaţie deosebită, tratată cu maximă atenţie de instituţiile de securitate ale statului român, în contextul relaţiilor de regulă încordate cu marele vecin de la Răsărit, a fost dispariţia, la data de 6 februarie 1938, a consilierului Legaţiei URSS la Bucureşti, Theodor Hrisanfovici Butenko, la acel moment reprezentantul de cel mai înalt nivel al statului sovietic în România, numit însărcinat cu afaceri la 1 decembrie 1937. Istoriografia românească despre eveniment s-a bazat îndeosebi pe documentele Arhivelor Naţionale ale României, pe cele din păstrarea CNSAS şi a Ministerului de Externe, surse care au lămurit, în cea mai mare parte, dedesubturile şi cronologia «dezertării» diplomatului sovietic”, a transmis SRI.

Instituţia precizează că arhiva proprie păstrează câteva documente care, chiar dacă nu conduc la schimbări fundamentale în abordarea subiectului, ”aduc unele nuanţări de natură a releva contextul politic şi diplomatic extrem de încordat, receptarea evenimentului în presa românească şi străină, eforturile părţii române de a convinge atât pe Maxim Litvinov, comisarul poporului pentru afaceri străine al URSS, cât şi opinia publică internaţională de neimplicarea autorităţilor şi a extremei drepte antibolşevice din România într-o eventuală răpire sau ucidere a lui Butenko”.

”Lipsa de la post a diplomatului a fost reclamată, în termen de 24 de ore, Ministerului de Externe, Ministerului de Interne, Poliţiei Capitalei şi procurorului general. Au fost luate în considerare mai multe ipoteze de lucru. Partea sovietică, respectiv comisariatul pentru afaceri externe, agenţia TASS şi presa centrală susţineau că a fost răpit şi ucis de legionari sau „lăncieri” – formaţiunea paramilitară a Ligii Apărări Naţional Creştine. Ambele părţi invocate de sovietici aveau antecedente semnificative în privinţa acţiunilor violente şi divergenţe ideologice evidente cu URSS. Partea română, respectiv Siguranţa, presupunea, de asemenea, că Butenko a fost răpit sau ucis, dar de GPU (Glavnoe Politiceskoe Upravlenie – Direcţia Politică Generală, din cadrul NKVD, responsabilă cu informaţiile externe), având în vedere prezenţa la Bucureşti a unor agenţi despre care se ştia că erau specializaţi în astfel de acţiuni”, arată SRI.

Potrivit instituţiei citate, ”răpirea de către GPU a oficialului rus era luată în calcul de către români şi pentru că predecesorul acestuia, ministrul plenipotenţiar Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic trimis la Bucureşti, în 1934, odată căzut în dizgraţia lui Stalin, fusese rechemat de urgenţă la Moscova, în contextul marilor epurări, ulterior fiind judecat, condamnat şi trimis în gulag”.

”Ostrovski, fusese, împreună cu Nicolae Titulescu, artizan al proiectului unui pact româno-sovietic de asistenţă mutuală, nefinalizat însă. Ca maximă ironie, unul dintre capetele de acuzare pentru care ambasadorul a fost condamnat la 15 ani de închisoare fusese «contribuţia» la demiterea lui Nicolae Titulescu. Conform unei alte teorii luate în calcul de serviciile româneşti, răpirea ar fi putut fi înscenată tot de GPU, chiar cu concursul lui Butenko, acţiune utilizată ca pretext pentru tensionarea relaţiilor între cele două state”, a mai arătat SRI.

Potrivit Serviciului Român de Informaţii, ”relaţiile sovieto-române, deja considerabil răcite după debarcarea lui Nicolae Titulescu de la Ministerul de Externe şi mai ales după instalarea guvernului condus de Octavian Goga, au tins să se degradeze şi mai mult pe fondul acestei situaţii”.

”Comisarul poporului pentru relaţii externe, Maxim Litvinov, făcea presiuni publice pentru «eliberarea» lui Butenko, în timp ce propaganda sovietică, respectiv agenţia TASS şi principalele ziare, Pravda şi Izvestia, s-au dezlănţuit la adresa statului român şi a «fasciştilor» care îl conduceau, acuzându-i că au permis sau chiar au iniţiat răpirea însărcinatului cu afaceri. În cele din urmă, diplomatul rus a apărut la Roma, ziarul «Giornale d’Italia» publicând un interviu al acestuia, preluat de agenţiile de presă Stefani, DNB, Orient Radio – RADOR, în care a declarat că a părăsit voluntar România, susţinând că a dejucat o tentativă de răpire sau de ucidere a sa de către agenţi ai GPU. Atât în interviu, cât şi ulterior, în «Scrisoarea către MS Regele [Carol al II-lea]», «Motivele plecării mele din Bucureşti», «Organizarea Legaţiei Sovietice şi caracterizarea membrilor legaţiei» şi «Problema Basarabiei», fostul diplomat s-a manifestat ca un critic acerb al regimului sovietic, devoalând mai ales acţiunile criminale ale structurilor statului”, mai arată SRI.

Instituţia precizează că documentele care se mai păstrează în arhivele Serviciului Român de Informaţii cele mai multe provin de la Siguranţă, îndeosebi note, corespondenţă, articole din presa românească, inclusiv cele reţinute de cenzură, precum şi traduceri din presa străină referitoare la eveniment.

”Mai trebuie subliniat că agitaţia din presa românească cu teoriile despre dispariţia lui Butenko, de exemplu plecarea cu un vas sovietic din portul Constanţa sau sub identitatea unui pilot militar, irita în mod deosebit diplomaţii sovietici, care au transmis protestul legaţiei, potenţând astfel situaţia dificilă în care erau puse autorităţile de la Bucureşti în urma dispariţiei şefului misiunii. Notele păstrate cuprind, pe lângă relatarea demersurilor repetate şi energice, chiar furibunde, ale diplomaţiei sovietice pe lângă Ministerul de Externe, fragmente din activitatea intensă a structurilor româneşti de informaţii pentru clarificarea situaţiei, ipotezele de lucru şi atenţia acordată unor cetăţeni sovietici presupuşi agenţi GPU, despre care se ştia că erau specializaţi în asasinate şi răpiri. Au fost activaţi, după cum reiese din documente, şi informatorii din cercurile diplomatice şi ale coloniilor străine, o sursă transmiţând chiar că Butenko ar fi fost omorât de un rus alb, gelos pe soţia sa, care l-ar fi înşelat cu diplomatul”, a mai transmis SRI.

Instituţia precizează că unele documente conservate, de exemplu notele primite de la surse sau informările de la punctele de trecere a frontierei, sunt olografe, altele sunt tăieturi din presă.

”Pentru a nu se înrăutăţi şi mai mult relaţiile cu statul sovietic, autorităţile româneşti au recurs la cenzurarea unor articole din presă, informaţii despre cenzură fiind lăsate să transpară din documentele păstrate. Apariţia lui Butenko la Roma şi solicitarea sa de azil politic au dus la o nouă polemică în presă, vizibilă în documentele Arhivei Serviciului: pe de o parte, cea moscovită susţinea că refugiatul este un impostor, pe de altă parte, cea europeană jubila de-a dreptul la reapariţia acestuia, preluându-i fervent diatribele îndreptate împotriva regimului din care el însuşi făcuse parte, până de curând”, mai arată SRI.

Specialiştii Serviciului Român de Informaţii precizează că documentele care se mai păstrează în arhiva SRI au o dublă valoare.
 

”Pe de o parte, sunt o filă din istoria intelligence-ului românesc într-un context internaţional şi intern tensionat, în care acesta lucra profesionist şi aplicat (chiar avangardist, dacă ne gândim la importanţa acordată avant la lettre surselor deschise), în interesul statului român. Pe de altă parte, ele aduc clarificări unor aspecte ale incidentului, îndeosebi din punctul de vedere al receptării în opinia publică internaţională şi al eforturilor propagandistice, arătând totodată şi grija, chiar fineţea, cu care autorităţile române şi, în particular, structurile de informaţii, au gestionat momentul extraordinar de delicat. Este un fapt cunoscut că istoria, studiind faptele trecute, nu operează cu ipoteze, cu potenţiale scenarii, dar în contextul relaţiilor internaţionale încordate din acel moment, tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo”, a mai transmis SRI.