G4Media.ro

Spitale din Argeș și spitalul municipal Hunedoara primesc din nou și pacienți…

Spitale din Argeș și spitalul municipal Hunedoara primesc din nou și pacienți cu alte boli în afară de COVID-19

Mai multe spitale din județul Argeș și spitalul municipal Hunedoara încep să primească din nou și pacienți cu alte boli în afară de COVID-19, au anunțat autoritățile din cele două județe.

În ceea ce priveşte spitalele COVID din județul Argeș, acestea pot să trateze şi pacienţi non-COVID, în acest sens fiind aprobat un număr de paturi pentru fiecare unitate medicală.

„Această soluţie propusă de CJSU vine în întâmpinarea pacienţilor cu afecţiuni, altele decât COVID, dar permite şi revenirea în regim de urgenţă la statutul de spital COVID, în cazul în care există o creştere accelerată a numărului de cazuri şi a numărului de pacienţi COVID. Direcţia de Sănătate Publică aşteaptă de la spitale ultimele propuneri pentru eliberarea avizului de funcţionare a spitalelor în regim mixt, aviz care se doreşte să fie valabil începând cu 1 martie”, se precizează în comunicatul prefecturii, citat de Agerpres.

Instituţia Prefectului Argeş anunţase, anterior, că a fost transmisă către Ministerul Sănătăţii lista unităţilor spitaliceşti din judeţ care doresc să îşi reia activitatea în regim mixt, COVID şi non-COVID.

Este vorba despre spitalele de pneumoftiziologie din Câmpulung Muscel, Valea Iaşului şi Leordeni, Spitalul Municipal Câmpulung Muscel şi Spitalul Militar Piteşti.

Instituţia Prefectului Argeş reaminteşte că, încă din data de 29 mai 2020, spitalele folosite pentru tratarea pacienţilor COVID pot asigura şi asistenţa medicală pentru pacienţii non-COVID, în baza unui ordin al ministrului Sănătăţii. Conform ordinului menţionat, „în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul DSP, asistenţa medicală şi pacienţilor non-COVID-19 în condiţiile existenţei circuitelor funcţionale complet separate, fără a fi necesară externarea/transferarea tuturor pacienţilor internaţi către alte spitale”.

De asemenea, Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara redevine „spital suport – COVID” de la 1 martie, ceea ce înseamnă că va putea primi şi pacienţi care nu se află în situaţia de infectare cu noul coronavirus, relatează Agerpres.

Potrivit autorităţilor locale, de luni dimineaţa, spitalul din Hunedoara va putea interna atât pacienţi COVID, cât şi non-COVID, atât prin Unitatea de Primiri Urgenţe, cât şi prin Biroul de Internări.

Ministerul Sănătăţii a decis, pe 11 februarie, ca unitatea medicală din Hunedoara să redevină „spital suport COVID”, conducerea acestuia solicitând un timp de pregătire pentru revenirea la noul statut. În principal, în cadrul spitalului au fost trataţi cei 120 de pacienţi COVID care se mai aflau internaţi pe 11 februarie, iar după externarea lor s-au efectuat operaţiunile necesare de dezinfecţie în fiecare secţie medicală.

„Dezinfecţia profesională a fiecărei secţii medicale se poate face doar după ce respectiva secţie este complet goală. A trebuit să tratăm cu grijă fiecare persoană internată şi aşteptăm până în momentul în care fiecare pacient s-a făcut bine, pentru a-l putea externa, să nu mai fie niciun pacient pe secţia respectivă, abia apoi să trecem la dezinfectarea secţiei. Nu aveam cum să procedăm altfel”, a declarat managerul spitalului, Radu Budae.

Sursa foto: spdh.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează