Home » Anchete » Sorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de 10 ani închisoare, după ce instanţa i-a respins o cale extraordinară de atac

Sorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de 10 ani închisoare, după ce instanţa i-a respins o cale extraordinară de atac

Sorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de 10 ani închisoare, după ce instanţa i-a respins o cale extraordinară de atac
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondat, un recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu solicita rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare pentru corupţie, relatează Agerpres.

Instanţa a respins recursurile în casaţie depuse şi de alţi condamnaţi din acest dosar.

- articolul continuă mai jos -

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole