G4Media.ro

Sora ostaticului român capturat de opt ani în Burkina Faso: Gardienii spuneau…

Foto: ONU

Sora ostaticului român capturat de opt ani în Burkina Faso: Gardienii spuneau despre el că e românul de care nu se interesează nimeni / Tatăl meu are 89 de ani, sunt părinți care pentru un minut ar fi vrut să îl vadă

Sora lui Iulian Gherguț, românul răpit în Burkina Faso acum opt ani, a povestit într-un interviu pentru G4Media că a obținut informații despre situația lui Iulian Gherguț mai curând de la alți ostatici eliberați din regiune, decât de la autoritățile române. În luna aprilie a acestui an, Ministerul Afacerilor Externe a prezentat familiei o înregistrare de acum doi ani.

”Ultima dată când am fost la MAE a fost pe 7 aprilie. Am solicitat această întâlnire sub amenințare deoarece de ani de zile ne spun același lucru. Nu e posibil să nu avem un mesaj dacă e viu sau mort. Doar pe vorbe ne-au ținut ani de zile. 

Mi-au arătat un video de 16 secunde din data de 3 decembrie 2021, în care Iulian spune că e bine și transmite salutări familiei. Era cumva fără încredere, ca și cum s-ar întreba de ce mai facem filmul ăsta. Dacă au avut filmul din 2021 nu puteau să ni-l arate? Tatăl meu are 89 de ani, sunt părinți care pentru un minut ar fi vrut să îl vadă”, a declarat Elvira Gherguț.

Femeia are confirmarea că fratele ei este în viață și astăzi de la unul dintre ostaticii eliberați recent. Răpirea lui Iulian Gherguț a fost doar primul act terorist dintr-un lung ciclu de violențe și răpiri în Burkina Faso. În prezent, în jur de 25 de cetățeni străini ar fi ostatici în regiunea Sahel, iar românul este cel mai vechi dintre ei, potrivit agenției Fides. 

”Cei de la Ministerul Afacerilor Externe ne-au spus că nu ne pot comunica nimic, că nimic nu e sigur, că situația se poate schimba de la o oră la alta. Ne-au mai spus că acest caz este foarte dificil pentru ei de rezolvat deoarece nu cer bani, ci vor la schimb teroriști închiși în state africane. Ne-au mai spus că în 2017 au fost pe punctul de a-l elibera, dar că a trebuit să o ia de la capăt deoarece persoana cu care erau în contact a fost ucisă într-un atac. Din 2017 nu am mai avut niciun mesaj concret”, a povestit Elvira Gherguț.

Un ostatic american eliberat recent a comunicat cu românul prin semne

La începutul lunii iunie, unul dintre ostaticii eliberați recent, americanul Jeffery Woodke, i-a transmis românului un mesaj prin intermediul postului Radio France International, unde a povestit că ar avea acces ostaticii din Burkina Faso.

”Am fost cu Iulian Gherguţ, românul. Nu am putut să-i vorbesc direct. Am stat cu el în acelaşi loc, vreo 14 zile, dar eram separaţi. Am comunicat numai prin semne, cu mâinile, şi i-am promis că-l voi ajuta când voi fi liber. Azi mă ţin de această promisiune. Aş dori să-i transmit un mesaj: Iulian, dacă ascultaţi această emisiune, trebuie să ştiţi că nu ești abandonat, ești iubit de familia şi apropiaţii Dvs, şi de mine, şi lucrăm pentru (eliberarea) ta. Fii curajos, fii curajos prietenul meu” a spus Jeff Woodke la microfonul RFI.

Sora lui Iulian Gherguț spune că a primit recent un apel telefonic de la Jeffery Woodke, care i-a spus ei și mamei sale despre hotărârea de a le ajuta, dar și despre necesitatea ca guvernul român să se implice mai activ în căutarea lui Iulian. „Ultimele săptămâni ne-au dat speranță”, a adăugat femeia, care așteaptă acum ca autoritățile române să dea curs acestei piste.

Românul a transmis mai multe mesaje în ultimii ani, în care implora familia și autoritățile române să facă demersuri pentru a-l elibera. Primele imagini cu românul captiv au fost făcute publice de către teroriști în august 2015. Alte înregistrări au mai apărut în 2016 și 2017. În toate mesajele, românul făcea apel la autoritățile române să îl ajute. Poziția oficială a statului român este că nu plătește răscumpărări pentru cetățenii răpiți.

„Celula de criză interinstituțională lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situației. Celula de criză îşi va continua activitatea în acelaşi regim şi va colabora, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României. Sub coordonarea acesteia, misiunile diplomatice române din regiune sunt în contact permanent cu toate autorităţile competente locale”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe în 2017 pe acest subiect, după difuzarea ultimei înregistrări cu românul răpit.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Las` ca rezolva Presoiu impreuna cu Luminita…aveti ce votati.