Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pe 24.12.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 68 de ani cercetat pentru tentativă de omor, după ce acesta a fost la un pas să omoare un tânăr cu care avusese o altercație în trafic.
„În data de 12.12.2024, în jurul orei 00.30, în urma unui conflict verbal, inculpatul, care se afla la volanul unui autoturism, a acroșat-o pe persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 27 de ani), care s-a prins de marginea capotei autoturismului. Inculpatul a accelerat și a condus autoturismul, cu persoana vătămată prinsă de capotă, pe o distanță de aproximativ 170 de metri, pe străzi din municipiul București, sector 4, manevrând vehiculul în zigzag, pentru a determina căderea persoanei vătămate, până când, în dreptul unui imobil, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, cu consecința proiectării persoanei vătămate pe carosabil și producerii mai multor leziuni în diferite zone ale corpului”, au precizat reprezentanții IPJ București.
Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.
Pe 24.12.2024 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Zero actiune pentru un ucigas?😮😮