Home » Analize » Sociologul Dan Petre: Educația este victima alegerilor. Vedem că există nuanțe când e vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației

Sociologul Dan Petre: Educația este victima alegerilor. Vedem că există nuanțe când e vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației

Sociologul Dan Petre: Educația este victima alegerilor. Vedem că există nuanțe când e vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației
Dan Petre / Foto: Arhiva personala
Ascultă articolul

Educația din România este una dintre victimele alegerilor, a declarat pentru Edupedu.ro sociologul Dan Petre. “La noi, alegerile au loc în principal în școli și nu ai vrea să ai locații contaminate înainte de alegeri și să nu mai ai locuri în care să fie organizate, fie din contaminare fizică, fie psihologică”, a explicat directorul companiei D&D Research, după ce președintele și premierul au anunțat închiderea tuturor școlilor din țară, pentru o lună, chiar până la alegerile din 6 decembrie.

- articolul continuă mai jos -

Contactat de Edupedu.ro, Dan Petre, sociolog și conferenţiar universitar, a precizat că “vedem că există niște nuanțe atunci când este vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației. Educația este o investiție pe termen lung, pe când în economia imediată avem rezultatele în 3 luni. Așa cum s-a întâmplat după ’90, cu extrem de puține excepții, altele au fost prioritățile”.

“Eu cred că școlile ar fi trebuit să rămână deschise, mai ales că din punct de vedere statistic nu se văd creșteri semnificative ale infectărilor ca urmare a prezenței fizice a copiilor în clase. Ipoteza pe care merg este că școlile sunt închise din cauza indisciplinei părinților, nu din cauza condițiilor din școală”, a explicat Dan Petre.

Sociologul a atras atenția că “dacă măsurile ar fi fost mixte, unele zone mai dezvoltate probabil s-ar fi descurcat mai bine inclusiv ca educație, altele foarte prost și ar fi ieșit în evidență discrepanțele. Acum avem o egalizare în jos”, spune Dan Petre. Sociologul atrage atenția că menținerea deschisă a școlilor ar fi scos “multe lucruri la iveală și nu vrei să iasă la lumină faptul că unele zone din România sunt mult mai avansate decât altele. Avansul ăsta devine riscant, pentru că sunt tendințe de enclavizare. (…) La noi, estul e în principal mai puțin dezvoltat și asta se reflectă și politic în mișcări, tendințe”.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole