
Societatea de Transport Bucureşti invită copiii, de 1 iunie, la Depoul Dudeşti pentru plimbări cu tramvaiul, ateliere de creaţie şi alte surprize
Societatea de Transport Bucureşti (STB) invită copiii duminică la Depoul Dudeşti, unde se vor putea plimba cu tramvaiul şi se vor bucura de numeroase activităţi şi surprize pregătite de reprezentanţii STB cu ocazia de Zilei Internaţionale a Copilului, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Începând cu ora 10:00, până la ora 16:00, Depoul Dudeşti se transformă într-un loc de poveste pentru cei mici care vor fi invitaţi să exploreze o lume fascinantă, unde trecutul, prezentul şi imaginaţia se împletesc armonios. Tramvaie de epocă atent restaurate, dar şi cele mai noi achiziţii din flota STB – tramvaiul Imperio, troleibuzul Solaris, autobuzul electric Granton (fiecare dintre ele fiind vehiculul cu numărul 100 livrat din seria sa) şi Mercedes Hibrid vor putea fi admirate îndeaproape. Tot acolo va fi expus şi Kraz, impresionantul colos de intervenţie, cel mai vechi vehicul de acest tip din dotarea STB”, a anunţat STB într-o postare pe Facebook.
În paralel, vor fi prezentate obiecte din expoziţia muzeală STB, ce ilustrează istoria transportului public bucureştean.
De la ora 11:00, vor fi organizate atelierele de creaţie – măşti colorate în stil carnaval, confecţionate cu ajutorul hârtiei, paietelor şi sclipiciului – fiecare copil plecând acasă „cu o operă de artă… pe faţă”. Între orele 12:00 şi 14:00, nu vor lipsi spectacolele de teatru de păpuşi şi marionete, susţinute de îndrăgiţii „Vasilache şi Mărioara”.
Potrivit STB, în „Tramvaiul Cofetărie”, copiii între 5 şi 8 ani sunt aşteptaţi să deseneze mijloacele de transport preferate – de la tramvai şi troleu până la cel mai performant autobuz din imaginaţia lor. Toate desenele vor fi expuse pe pagina de Facebook STB S.A, în perioada 2-6 iunie 2025, iar cele care vor aduna cele mai multe aprecieri (like-uri) vor fi premiate.
„Vor fi şi plimbări cu tramvaiul, pentru cei mici care iubesc călătoriile cu acest mijloc de transport. O invitaţie la joacă, într-un spaţiu unde transportul public devine loc de poveste pentru cei mici: 1 iunie, Depoul Dudeşti, de la ora 10:00, locul unde zâmbetele urcă fără bilet”, au transmis reprezentanţii STB.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.