G4Media.ro

Societate din Galați amendată cu 360.000 lei pentru încălcarea normelor de mediu.…

sursa foto: DIICOT

Societate din Galați amendată cu 360.000 lei pentru încălcarea normelor de mediu. Comisarii de mediu au pus sechestru pe 1.500 tone de deşeuri poluante

O societate de colectare a deşeurilor din judeţul Galaţi a fost amendată cu 360.000 lei pentru încălcarea gravă a normelor de mediu.

Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au pus sub sechestru pe 1.500 tone de deşeuri poluante, au dispus suspendarea autorizaţiei la unul dintre punctele de lucru ale societăţii comerciale şi au sesizat organele de cercetare penală, existând suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni, informează, marţi, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Galaţi.

Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Poliţia Transporturi a desfăşurat o amplă acţiune de control la două puncte de lucru ale unei societăţi specializate în colectarea şi valorificarea deşeurilor, acţiune care a avut drept scop verificarea conformităţii activităţilor cu legislaţia de mediu şi prevenirea riscurilor asociate regimului deşeurilor, transmite Agerpres.

S-a constatat stocarea necorespunzătoare a unor cantităţi semnificative de deşeuri metalice, anvelope uzate şi echipamente electrice, toate lăsate în vrac pe platforme exterioare neautorizate, depozitarea inadecvată a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi, care erau păstraţi în containere corodate, expunând mediul la riscuri, precum şi stocarea uleiurilor uzate pe platforme exterioare fără măsuri pentru prevenirea scurgerilor accidentale.

„Rezultatele controlului: Amenzi în valoare totală de 360.000 lei pentru încălcări grave ale legislaţie de mediu; Sesizare înaintată pentru posibile infracţiuni legate de regimul deşeurilor
adresă către APM Galaţi pentru suspendarea autorizaţiei de mediu la unul din punctele de lucru verificate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Garda de Mediu Galaţi.

În urma controlului, s-a dispus indisponibilizarea unei cantităţi de 1.500 tone de deşeuri, suspectate a proveni dintr-un posibil transport ilegal. Aceste deşeuri au fost plasate sub custodia autorităţilor până la finalizarea investigaţiilor.

„Măsuri impuse: Interzicerea stocării şi amestecării deşeurilor neconforme, care trebuie colectate separat, în spaţii autorizate şi conform reglementărilor de mediu; Interdicţia comercializării deşeurilor indisponibilizate, acestea rămânând sub custodie până la clarificarea situaţiei; Respectarea standardelor pentru depozitarea uleiurilor şi bateriilor uzate, cu măsuri de siguranţă împotriva scurgerilor şi în recipiente adecvate”, precizează Garda de Mediu Galaţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...