Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ramona Lile, fost rector al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, care a câștigat un nou mandat în 2023, dar nu a fost numită pe post din cauza unei decizii de plagiat în cazul său, trebuie numită acum, după mai bine de doi ani, în această funcție, ocupată între timp de altcineva. Așa a decis luni, 9 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis un recurs în acest sens al Ramonei Lile. Decizia a fost semnalată în prealabil de Special Arad, scrie Edupedu.ro.
Mai precis, în acest dosar, ICCJ anulează un ordin prin care fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a decis „neconfirmarea” lui Lile ca rector al UAV, după ce aceasta a câștigat alegerile pentru funcția de conducere, desfășurate la finalul anului 2023.
Totodată, instanța obligă Ministerul Educației „să emită un ordin prin care să confirme desemnarea reclamantei în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad”.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Fsolutie-iccj-ramona-lile-1536x409-1.jpg)
Soluția ICCJ din 9 februarie
Soluția ICCJ:
Plagiatorul trebuie recompensat!