Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Situaţia sanitară este alarmantă în Rusia, dar epidemia covid-19 rămâne sub control, a declarat joi un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters, citată de News.ro
Autorităţile sanitare au anunţat 19.404 de cazuri noi de covid-19 în ultimele 24 de ore, dintre care 5.255 la Moscova, dar şi 292 de morţi din cauza covid-19, iar bilanţurile totale au crescut la 1.712.858 de contaminări şi 29.509 de morţi.
Cu toate acestea, izolarea nu este luată, în continuare în calcul, de Kremlin, care consideră că măsuri locale sunt suficiente în acest stadiu
Primarul Moscovei Serghei Sobianin a anunţat marţi o prelungire cu două săptămâni a învăţământului la distanţă – începând cu elevii din clasa a şasea -, o măsură care rămâne în vigoare până la 22 noiembrie.
”Situaţia la Moscova a reînceput să se agraveze la începutul acestei săptămâni, aşa cum putem vedea prin numărul de pacienţi şi spitalizări”, a deplâns el pe site-ul său.
Sursa: News.ro
Fix ca la noi
Pai aia n au vaccin?
Ziceau ca au vreo 3 pana acu’ ca sa crape occidentu’ de ciuda!
Raportarile de noi cazuri si decese din Rusia trebuie sa fie o minciuna gogonata! Doar rusii au nu unul, ci doua vaccinuri pentru covid. Au si primul vaccin iesit pe piata, Sputnik V (fara teste, dar nu e nevoie de teste, merge sigur!). Nu au cum sa creasca cazurile cu doua vaccinuri de mare succes!
Cineva minte pe undeva…ma intreb, totusi…e posibil ca vaccinurile alea sa fie doar pe hartie, iar situatia sa fie maro?