G4Media.ro

Siria: criza de Ia Idlib, un test pentru „luna de miere” ruso-turcă

Siria: criza de Ia Idlib, un test pentru „luna de miere” ruso-turcă

Tensiunea tot mai mare dintre Turcia și regimul sirian, aliatul Rusiei, în nord-vestul Siriei, pune în pericol „luna de miere” dintre Ankara și Moscova, care și-au întărit legăturile în ultimii ani în ciuda unor interese uneori ireconciliabile.

(analiză preluată din France 24, via Rador)

Relațiile complexe dintre Turcia și Rusia sunt încă o dată puse la încercare de luptele sângeroase care au opus armata turcă și forțele siriene în regiunea Idlib, în nord-vestul Siriei.

Moscova, sprijin neclintit al regimului președintelui Bashar al-Assad, și Ankara, care sprijină și finanțează anumite grupări rebele siriene, și-au întărit legăturile în ultimii ani în ciuda unor interese divergente, chiar ireconciliabile, în Siria. La fel în Libia, unde susțin tabere opuse.

Tensiunea a crescut cu mai multe grade luni, 3 februarie, în provincia Idlib, când artileria siriană a vizat poziții turce, provocând opt morți – 7 militari și un civil turc. Ankara a răspuns imediat bombardând forțele siriene, ucigând 13 soldați. Dacă președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dat mai multe avertismente regimului sirian, el a făcut totuși apel la Rusia să facă mai multe eforturi ca să-și controleze aliatul și a avertizat miercuri că va riposta la orice nou atac, fără a avertiza Moscova.

“Această escaladare de la Idlib va testa rezistența relațiilor dintre Erdogan și Putin. Nu se mai poate vorbi de o simplă lună de miere între acești doi lideri”, declara pentru AFP Emre Kaya, de la centrul de reflecție Edam de la Istanbul. Chiar dacă președintele turc atacă mai ales Damascul, “pe teren, prezența rusească este vizibilă”, adaugă el amintind că unitățile siriene care conduc ofensivă la Idlib “sunt pregătite și echipate” de Moscova.

Frontul de la Idlib este strategic pentru regimul sirian, care controlează acum peste 70% din provincie, după ce a înregistrat mai multe victorii, cu sprijinul aviației ruse. De facto, din cauza acestui avans pe teren, unele posturi de observație militare turcești, instalate în jurul Idlibului în cadrul unui acord de dezescaladare semnat între Ankara și Moscova în 2018, s-au trezit în zone recucerite de regim.

Realpolitik și pragmatism

Acest acces de febră în Siria este de natură să strice relația, calificată de Recep Tayyip Erdogan drept “strategică”? Ne îndreptăm oare spre un climat de tensiuni echivalent cu grava criză diplomatică născută din distrugerea unui avion bombardier rusesc de aviația turcească în noiembrie 2015 și care a dus la sancțiuni economice reciproce?

Nimic nu e mai puțin sigur. Însuși Recep Tayyip Erdogan a subliniat marți că nu vede interesul “să înceapă o confruntare de anvergură cu Rusia”, punând accentul pe “numeroase inițiative strategice” ruso-turce. În opinia analiștilor, o criză între cele două puteri, provenite din două imperii multă vreme rivale pe problema dominației în Mediterana de est, este improbabilă, în asemenea măsură cooperarea în mai multe domenii, politic, economic, energetic și de securitate s-a aprofundat din iunie 2016 și de la sfârșitul certei provocate de avionul Suhoi doborât de turci.

Turcia, membră a NATO, s-a dotat anul trecut cu sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400, în ciuda amenințărilor cu sancțiuni din partea Washingtonului. La începutul lui ianuarie, cei doi șefi de stat au inaugurat gazoductul TurkStream care simbolizează apropierea lor și care va duce gaz rusesc în Turcia și în Europa.

“Ankara și Moscova sunt obligate să coopereze și să mențină relații bune, deoarece cele două țări sunt interdependente economic”, subliniază Jana Jabbour, specialistă în diplomația turcă la Sciences Po Paris, citată de AFP.

“Cele două țări vor ști să facă diferența între tensiuni “punctuale” și menținerea cooperării lor în domenii cheie, în special energie și apărare”, estimează ea, remarcând că Ankara și Moscova “privilegiază realpolitica și pragmatismul în relațiile lor”.

Mai trebuie să ținem cont și de relațiile personale care îi unesc de acum pe Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, doi lideri care au relații furtunoase du occidentalii.

Președintele rus a fost unul din primii lideri străini care i-a telefonat omologului său turc pentru a condamna tentativa de puci care l-a vizat pe Recep Tayyip Erdogan în 2016 și nu s-a sesizat ca liderii europeni și americani de campania de represiune care a urmat în Turcia. Un sprijin important pentru președintele turc, care a considerat că reacția occidentalilor a venit cam târziu și care l-a convins să înceapă o apropiere între țara lui și Rusia.

În 2018, președintele rus l-a felicitat pe omologul său turc pentru realegerea sa, care demonstrează, după el, “marea autoritate politică” a șefului statului turc, cu care s-a întâlnit de mai mult de zece ori în ultimii ani.

Actori majori ai conflictului sirian, cei doi lideri trebuie să găsească un nou compromis pentru a prelungi “luna de miere” între cele două țări, chiar când regimul sirian și Moscova par deciși să recucerească cu orice preț ultimul bastion rebel din nord-vestul Siriei.

Traducere: Gabriela Sîrbu

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Conform „pragmatismului ruso-turc”, Romania n-ar trebui sa existe.
    Rusia si Turcia sunt doua cancere.

  2. De acord cu comentariul de mai sus, amandoua statele sunt conduse de dictatori si au clare tendinte si obiective expansioniste. Mai mult Tuircia are si cresterea demografica corespunzatoare ambitiilor. Rusia are armele.
    Bulgaria si Romania au cele mai mici natalitati din lume si Europa. Viitorul trbuie gandit cu grija.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.