Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În Timişoara vor răsuna sâmbătă, la ora 12:00, „sirenele libertăţii”, marcând 36 de ani de la declararea primului oraş liber de comunism din ţară, când muncitorii de pe toate platformele industriale au intrat în grevă generală şi au ocupat Piaţa Operei, pe care nu au mai părăsit-o până la fuga lui Ceauşescu.
Pentru Timişoara, luna decembrie reprezintă un reper esenţial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemoraţi eroii-martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, dar şi momentul în care municipiul a devenit primul oraş liber de comunism din România, asumându-şi un rol decisiv în declanşarea eliberării întregii ţări, arată, vineri, un comunicat al Primăriei Municipiului Timişoara, transmite Agerpres.
Este un moment simbolic care omagiază curajul celor care au luptat pentru libertate şi demnitate.
Primăria Timişoara invită toţi cetăţenii să participe la acest moment de reculegere şi omagiu, prin care onorăm şi reafirmăm valorile pentru care s-a luptat: libertatea, solidaritatea şi respectul pentru drepturile omului.
De la ora 18:00, în Piaţa Operei/Victoriei va avea loc concertul Rock for Revolution, eveniment care este pe agenda Primăriei începând cu anul 2010 şi care găzduieşte trupe rock locale şi din ţară sau de peste hotare.
În acest an, concertul de sâmbătă, 20 Decembrie, aduce la Timişoara Viţa de Vie şi Sarmalele Reci, precedate de timişorenii de la Sonatic.