Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanții Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) au respins miercuri într-un comunicat reforma administrației propusă de premierul Ilie Bolojan și au amenințat cu proteste și grevă, inclusiv cu acțiuni care vor duce la imposibilitatea desfășurării în condiții normale a ședințelor de Guvern.
Sindicaliștii au cerut premierului să nu le reducă salariile, în condițiile în care șeful guvernului a anunțat că reforma vizează scăderea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrație fie prin reducerea numărului de posturi, fie prin reducerea sporurilor și a altor cheltuieli de natură salarială.
Reforma propusă de Bolojan este blocată de două luni de PSD, care respinge scăderile de costuri. Ilie Bolojan a anunțat că vrea reducerea deficitului bugetar-record în UE produs de guvernele PSD-PNL conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.
Comunicatul integral al Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG):
Guvernul României se pregătește, din nou, să arunce povara propriilor erori pe umerii celor care țin statul în funcțiune. Peste 4.800 de lucrători din administrația publică au semnat o scrisoare deschisă adresată premierului, prin care îi cer să înceteze practica toxică de a transforma funcționarii publici în vinovatul de serviciu pentru dezechilibrele bugetare create prin decizii politice hazardate, prin lipsă de viziune și prin ani de politizare excesivă.
De aproape două decenii, administrația publică este supusă aceluiași mecanism de denigrare: „statul gras”, „povara bugetară”, „problema costurilor”. Retorica este aceeași, indiferent de cine guvernează. Realitatea este însă alta, căci funcționarii publici, care nu sunt subordonați politic, sunt cei care dau stabilitate și continuitate instituțiilor și autorităților publice. Atunci când ei sunt loviți, statul întreg este pus în pericol.
Transformarea administrației într-un teren de vânătoare politică sau poligon pentru experimente administrative, prin tăieri, marginalizări și presiuni, nu reprezintă reformă, ci erodarea lentă, dar programatică, a unei funcții publice care ar trebui să fie independentă, profesională și respectată. Sindromul „broaștei fierte” se aplică perfect: atac după atac, aparent minor, până când instituțiile și autoritățile publice rămân fără capacitatea de a funcționa și a livra către cetățeni servicii de calitate.
Ne aflăm într-un punct de inflexiune cum rar s-a mai văzut. Dacă Guvernul își asumă decizia de diminuare a salariilor bugetarilor, atunci trebuie să își asume și consecințele.
În cazul în care se va adopta o astfel de măsură, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului va demara procedurile pentru declanșarea formelor legale de protest, inclusiv analizarea unor acțiuni care pot duce la suspendarea activității unor structuri esențiale, între care și ANAP, precum și la imposibilitatea desfășurării, în condiții normale, a ședințelor de Guvern.
Reamintim că în campania electorală actualul premier a promis o guvernare onestă, fundamentată pe dialog. Aplicarea unor măsuri cu impact major fără consultarea partenerilor sociali nu înseamnă responsabilitate, ci dispreț instituțional.
Solicităm premierului abandonarea imediată a oricărui demers de diminuare a veniturilor lucrătorilor din administrația publică și deschiderea unui dialog real cu reprezentanții lucrătorilor din administrația publică, prin inițierea de urgență a unei întâlniri directe cu aceștia.
Orice reformă făcută împotriva oamenilor care asigură funcționarea statului este o reformă sortită eșecului. Funcționarul onest nu este dușmanul României. Funcționarul onest este România care funcționează. NOI NU suntem EI.
Pot sa plece-n privat,nu e nimeni obligat sa stea,da’ obiectul muncii ?cum au ajuns unii angajati la guvern?