G4Media.ro

Sindicaliştii din Educaţie îi cer preşedintelui Klaus Iohannis o întâlnire: Florin Cîţu…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Ovidiu Dumitru Matiu

Sindicaliştii din Educaţie îi cer preşedintelui Klaus Iohannis o întâlnire: Florin Cîţu a tratat cu indiferenţă solicitările de dialog

Sindicaliştii din Educaţie îi cer preşedintelui Klaus Iohannis o întâlnire în perioada următoare ”pentru a discuta problemele stringente”, acuzându-l pe premierul Florin Cîţu că a tratat cu indiferenţă solicitările de dialog, în vederea discutării şi identificării celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor stringente ale sistemului, potrivit News.ro.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „”Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală ”Alma Mater” au transmis, sâmbătă o solicitare preşedintelui Klaus Iohannis, ”în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă”.

”Vă adresăm rugămintea de a stabili o întâlnire în perioada imediat următoare, pentru a discuta problemele existente în sistemul de învăţământ, a căror rezolvare se impune cu celeritate. Ne adresăm domniei voastre în calitate de mediator între stat şi societate, întrucât, de la învestirea Guvernului Cîţu şi până în prezent, domnul prim-ministru Florin Vasile Cîţu a tratat cu indiferenţă solicitările noastre de dialog, în vederea discutării şi identificării celor ai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor stringente ale sistemului şi ale salariaţilor săi, refuzând orice întrevedere cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din Educaţie”, au transmis sindicaliştii.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Ovidiu Dumitru Matiu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Romania educata….
    Trebuie sa fim educati de terchea-berchea zero barat Werner

  2. ,,în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă”.

    Voi reprezentati interesele voastre de imbuibati . Interesele elevilor si studentilor tot voi le reprezentati ?!
    Voi va luptati pentru imbuibarea cu beneficii . Elevii , studentii si parintii lor lupta pentru cresterea calitatii educatiei . E o diferenta , nu ?!

    Voi cereti bani din rodul muncii mediului privat pentru beneficiile voastre . Cetatenii cer bani pentru calitatea actului educational . Cetatenii cer alocare de bani din banii lor . Voi cereti alocare de bani din banii … lor .

    Invatamint privat la concurenta cu cel public . Atunci sa va vad , miseilor .
    Sindicatele sa lupte pentru drepturi civice nu sociale .

    Multe placute suedeze pentru sindicalistii romani . Mai toti sinteti niste misei crescuti la scoala socialista a pomenilor .

    • Cate intalniri i-au cerut lui Dragnea? 4M pentru presedintii sindicalisti.

    • Sper că n-ați uitat că in Pandemie piața meditațiilor a mers la fel de prost cât de prost a mers și HoReCa ?! Că una e să meditezi simultan 6 elevi și alta e să meditezi atâția câți îți impune starea de urgență, adică 3, așa cum una e să servești la masă 6 cheflii și alta e să fii obligat de lege să te limitezi la 3…

  3. Ni la ei, lăsați molăul în pace să meargă la ski , voi și cu problemele voastre interminabile.

  4. Ce credeti ca o sa va spuna in afara de faptul ca nu poate face mai mult deoarece pesede e de vina.

    • Si mai simplu: „Mergeti la Guvern, caci nu intra in atributiile mele.” Asa zice mereu cand nu vrea sa faca ceva.

      Altfel, se intalnesc la Cotroceni sa discute despre deschiderea scolilor, desi nici acolo n-are atributii, din cate stiu eu.

  5. Peneleii când ajung premieri au impresia ca sunt împărați! Așa a făcut și Orban anul trecut la nenumărate cereri ale asociațiilor naționale ale pensionarilor! I-a tratat tot cu SIKTIR!

    • Da asa este! Ar trebui sa-i cheme si sa le explice situatia reala economico-financiara a Romaniei, precum si modul in care clica PSD a administrat problemele economice si financiare. Dar ei nu de-aia sunt interesati!

      Ei cer bani pentru mariri de pensii si salarii, bani despre care „sindicalistii” stiu bine ca nu exista, ca apoi sa spuna ca guvernul e incompetent! Asa e intelegerea cu clica PSD. Sa provoace scandal si haos inca de pe acum, poate prostii vor fi pacaliti din nou si vor vota PSD si filiala sa „de dreapta”(AUR – creatie de provenienta securisto – comunista, finantata de hotii creati si tolerati de ciuma rosie).

      De povesti si facaturi comuniste sunt satul! Ceva argumentat si serios ai?

    • Pai am spus implicit argumentul: lipsa dialogului este specifică autocratilor, tiranilor, dictatorilor, imbecililor! Ce drac de argument mai vrei!

    • Știți doar sa faceți pe grozavii, atât va duce mintea!

  6. Da asa este! Ar trebui sa-i cheme si sa le explice situatia reala economico-financiara a Romaniei, precum si modul in care clica PSD a administrat problemele economice si financiare. Dar ei nu de-aia sunt interesati!

    Ei cer bani pentru mariri de pensii si salarii, bani despre care „sindicalistii” stiu bine ca nu exista, ca apoi sa spuna ca guvernul e incompetent! Asa e intelegerea cu clica PSD. Sa provoace scandal si haos inca de pe acum, poate prostii vor fi pacaliti din nou si vor vota PSD si filiala sa „de dreapta”(AUR – creatie de provenienta securisto – comunista, finantata de hotii creati si tolerati de ciuma rosie).

    De povesti si facaturi comuniste sunt satul! Ceva argumentat si serios ai?

    • Dumneavoastra stiti cumva pentru ce are bani actualul guvern ?

    • A310, îți răspund eu, actualul guvern are bani doar pentru Bănci și Multinaționale, de aceea le-a si scutit de datorii de milioane de euro. Raiffeisen și HP știu mai bine, că doar nu degeaba (gratis) și-au scos angajații in stradă timp de 3 ani la protestele din Piața Victoriei. Dar vita de Demos, postacul grețos, latră și el pentru 2 lei… E foame mare, vine criza, înțelege-l și pe el.

  7. @A….,
    Pentru putorile bugetare și pensii speciale.

  8. Domnule Eugen, vă mulțumesc pentru răspuns. Har Domnului, că în 2010 am plecat din România, dar din ce îmi spun rudele și foștii colegi, că se întâmplă în România mă apucă groaza. Au crescut prețurile la alimente cu 25-30%,la energia electrică cu 17-25%, un prieten mi-a povestit că tratamentul și medicația pentru o pneumonie ușoară, l-a costat la un spital privat 7500 RON. Pentru mine este de neconceput.

  9. Învățământul ar trebui privatizat, dereglemntat și finanțat cu vouchere. Cel superior poate fi privatizat printr-o simplă OUG cu aplicabilitate chiar din toamna acestui an. Statul ar avea doar un rol de reglementator fi finanțator. Calitatea și densitatea urmând a fi asigurată prin diferențe de alocare de fonduri/valoare voucher. Astfel statul și noi contribuabilii am scăpat de sindicatele astea agresive, de birocrati, și am avea un învățământ mai bun pe bani mai puțini.

  10. Doamne ce comentarii aveți unii, ce urâ și disperare pe voi, e duminică, ieșiți afară, vorbiții cu copii voștri ce vise au, ce își doresc, cum se simt, ce vor să învețe, ce le stârnește interesul, vedeți dacă fumează, daca baga verde…

    „PRIVATIZAȚI EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, TOT SĂ FIE PRIVAT, HUOOOO”

    Dar deja există educație și sănătate privată, nu vă permiteți de vreți mai multe privatizări bicisnice? Sau vă rup la bani și aveți impresia ca iese copilul mai deștept?
    Vedeți că la after le face temele profesoară și ei se joacă sau stau pe telefon și voi aveți impresia ca rupe plodul materia în doua…

    Într-o educație privată și sănătate privată scopul final este profitul, nu educația, nu sănătatea.