G4Media.ro

Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, despre acuzele aduse de AUR deputatului…

sursa foto: G4Media

Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, despre acuzele aduse de AUR deputatului Ovidiu Ganț: O rușine pentru întregul Parlament al României

Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, a reacționat dur după ce deputatul partidului extremist AUR, Titi Stoica, l-a numit pe deputatul Ovidiu Ganț ”nazist”, iar despre Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a spus că ar fi continuatorul unei organizații naziste.

”Cuvintele care i-au fost aruncate astăzi domnului deputat Ganț sunt o rușine pentru întregul Parlament al României. Gestul domnului deputat Stoica de a amesteca un conflict politic în acest spectacol este o rușine pentru noi toți. Cei care au avut ocazia să îl cunoască pe domnul deputat Ganț știu cât de departe se află de această noțiune”, a scris Vexler pe Facebook.

”Din toată această poveste, rezultatul a fost însa altul: violența și ura au devenit normalitate. Ne concentrăm atât de mult pe ceea ce se întâmplă în Parlament și nu vedem rezultatul acestor discuții și acestor spectacole în afara sa. Influența pe care normalizarea violenței o are asupra tuturor. Atât eu cât și Federația Comunităților Evreiești din România suntem onorați de prietenia cu domnul deputat Ganț dar și de relația deosebit de apropiată și sprijinul pe care l-am primit constant din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. Vă rog să nu uitați un lucru. Responsabilitatea noastră se extinde în afara acestei săli. Gândiți-vă la consecințele pe care cuvintele le pot avea”, a mai spus Vexler. (Foto: G4Media)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

35 comentarii

  1. De parca ceilalți sunt altfel.

  2. Pai asa si este; Forumul Democrat German este continuatorul Grupului Etnic German, declarat organizatie fascista de Tribunalul de la Nurnberg. Cel putin cand au mostenit de la ei toata averea.

    • Astia sunt toti atat de prosti oricum incat nici nu stiu ce e fascismul si ce e nazismul, zbiara ca aia Woke din USA isteric si politic ca niste apucati mereu.

      Vexler s-a activat pe linie politica, si guvernul Israelului tot nazist e oricum. Globalistii unic partid NAZIST.

    • Iar dezinformați cu nerușinare, Forumul German de azi nu e deloc continuatorul Grupului etnic german din 1944, de unde ați scos asta?

    • Ai creierul atrofiat

    • Nu politic, ca nu se mai poate, doar patrimonial… Vezi sentința judecătorească nr. 2790 din 28 mai 2007 a judecatoriei Sibiu.

    • Conform logicii acestea, germanii de astazi sunt nazisti fiindca sunt ocontinuatorii strabunicilor lor, fiind proprietarii bunurilor, imobilelor si terenurilor aflate in proprietatea Reich-ului nazist.
      Cata inteligenta…

    • „Doctore”, va cheama cumva Scurtu sau Cretulescu? Vedeti ca ati pierdut deja niste procese de calomnie exact pe aceasta tema, v-a dat una justitia peste bot de nu va vedeti si o sa va mai dea, atat timp cat continuati sa rostogoliti astfel de minciuni.

    • Si atunci de ce dezinformati si spuneti ca este continuatorul unei organizatii naziste, cand nu este? Faptul ca au recuperat pe cale judecatoreasca niste bunuri care au apartinut minoritatii germane si care au fost afiliate cum au fost afiliate foarte multe la acea organizatie in acel contex nu are nicio legatura cu doctrina. E o lege care a fost aplicata pentru orice comunitate, ei ar fi trebuit sa renunte la drept doar pentru ca erau germani si in urma cu 50 de ani a incaput pe mainile unor extremisti asa cum ati vrea dvs sa se intample cu Romania astazi? Cititi sentinta daca toti ati invocat-o, nu vorbiti pe dinafara si o sa vedeti ca bateti campii cu ce sustineti.

    • Si atunci de ce dezinformati si spuneti ca este continuatorul acelei organizatii cand nu este? Faptul ca au recuperat pe cale judecatoreasca niste bunuri care au apartinut minoritatii germane si care au fost afiliate cum au fost afiliate foarte multe la acea organizatie in acel contex nu are nicio legatura cu doctrina. E o lege care a fost aplicata pentru orice comunitate, ei ar fi trebuit sa renunte la drept doar pentru ca erau germani si in urma cu 50 de ani a incaput pe mainile unor extremisti asa cum ati vrea dvs sa se intample cu Romania astazi? Cititi sentinta daca toti ati invocat-o, nu vorbiti pe dinafara si o sa vedeti ca bateti campii cu ce sustineti.

  3. Vexler sa taca ca nu a zis nimic cand analfabetii de voi aberati niste prostii. Un ipocrit. Si apoi, sunteti nazisti toti cu propaganda globalista. Punct.

    • Va auziti ce aiureli spuneti? Dvs ganditi cu capul? Cum adica, n-a zis nimic ,e treaba lui sa se afle in seama la orice aiureala spune oricine? Aici e vorba insa de ceva care are legatura cu cei pe care ii reprezinta. Si cum adica, globalistii sunt cum spuneti dvs, ce enormitate mai e si asta, adica cei care gandesc global, care circula pe glob, care au legaturi cu oameni din diferite colturi ale lumii, fac propaganda si sunt cum spuneti dvs ca sunt? Chiar sunteti in toata firea cu bazaconiile astea?

  4. Ce sa zic,vorbi Prea Sfintia Sa Vexler ,toata adunatura de parlamentari romani sunt o apa si un pamant,toti pe capatuiala si combinatii.Isteria cu AUR pune batista pe tzambal la chestii precum: pretul la energie,pretul la RCA,pretul la alimente,doctoratul lui Ciuca……

    • Cine a declansat-o, nu tocmai extremistii de la Aur ca sa atraga atentia asupra lor si sa o abata de la probleme pe care le mentionati? Numai ceilalti, astia nu mai sunt pusi pe capatuiala si combinatii, sunt cinstiti? De ce, ca poarta izmene la sarbatori si zic ca sunt daci liberi?

  5. Parlamentarii de la minorități aproape întotdeauna votează cu puterea, indiferent dacă e corect sau nu. Nu-i vezi odată să muncească ceva, să lămurească vre-o problema și ei. Cand va intra AUR la guvernare, probabil în coaliție cu UDMR și PSD vor vota cu ei, daca vor intra. Așa că moralitatea lor ejos.

    • Cred ca ati visat urat daca spuneti ca va intra Aur la guvernare. Niciodata ,luati-va gandul. Dupa ce se va fi terminat cu pandemia, o sa radem cu totii de aceasta gluma, cum am ras si de celelate cu asa zisi patrioti de mucava.

  6. Parlamentarii de la minorități aproape întotdeauna votează cu puterea, indiferent dacă e corect sau nu. Nu-i vezi odată să muncească ceva, să lămurească vre-o problema și ei. Cand va intra AUR la guvernare, dacă vor intra, probabil în coaliție cu UDMR și PSD vor vota cu ei. Așa ca degeaba fac apel la moralitate, etica…cine îi mai ia în seamă?

    • Ce legatura are una cu alta? Si sasii au suferit cel putin la fel de mult din cauza ocupatiei germane, mai ales dupa ce s-a incheiat. Si din cauza ocupatiei sovietice de mai apoi, vad ca aia nu va preocupa deloc.

  7. Prin sentința civilă nr. 2790 din 28.05.2007, Judecătoria Sibiu a constatat calitatea de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German. Imi cer scuze pentru ca v-am acuzat.

    • Ati aflat si dvs ca apa curge, domnule care imi folositi numele. V-a spus cineva ca sentinta respectiva ar dovedi ca Forumul germanilor a preluat doctrina respectivei organizatii, dar nu e asa. Normal, superficiali cum sunteti, nu ati citit-o si ma tem ca oricum, chiar daca ati fi citit-o, nu ati fi inteles formularea instantei pentru ca se vede din comentariile pe care le faceti in general ca aveti niste limite. Si iata cum unealta pe care ati incercat sa o folositi s-a intors impotriva dvs ca un bemerang.
      Sentinta arata ca e vorba de recuperarea unor bunuri care au apartinut comunitatii germane din toate timpurile si care fusesera arondate la acea organizatie unica in acele vremuri pentru reprezentarea germanilor, pentru ca asa e obiceiul la extremistii pe care ii sustineti dvs cu propaganda: partid unic, doctrina totalitara unic, control unic total al bunurilor si persoanelor. Daca nu ar fi facut acel act, germanii nu ar fi putut sa-si revendice drepturile, ce-o fi asa de greu sa intelegeti ca nu are nicio legatura cu politica?

  8. Daca verifici cu atentie argumentele din postarile lui Draggy o sa vezi ca ABSOLUT toate sunt false.

  9. Ma bucura mult ca AUR va deranjeaza, sper sa platiti odată, cu varf si indesat.

    • La fel cum au platit I.G.Duca, Armand Calinescu, Nicolae Iorga sau Virgil Madgearu pe vremea inaintasilor mentori ai favoritilor dvs de la Aur?

    • Stati ca roata s-a intors repede. 😂 Unde au sfarsit oare nationalistii lui peshte prajit, adica Capitanul, Maresalul si Carmaciul? Ei, sa va aud?

  10. Faceti o afirmatie goala de continut, spuneti ca toate sunt false dar nu mentionati nici unul. De ce? Pentru ca nu este nici unul fals, dvs nu vorbiti la obiect, ci doar generalizati si abateti atentia de la subiect.
    Referitor la subiect, am explicat mai sus: faptul ca minoritatea germana si-a recuperat in justitie niste bunuri care i-au apartinut, asa cum au facut in mod legal si alte persoane si comunitati, nu inseamna ca germanii din Romania au preluat doctrina unei organizatii care si-a afiliat la un moment dat bunurile istorice ale intregii comunitati intr-o conjunctura nefericita a istoriei pe care dvs extremistii ati dori-o repetata in prezent.
    Chiar daca nu va dati seama pesemne pentru ca e scris cu negru pe alb ca in contractele ursulei, citatul dvs dle Motz sustine fix ceea ce afirm, ca nu este nicio legatura doctrinara si nu are cum sa fie.

  11. Ar fi deplasata o asemenea paralela. In primul rand, intr-un caz e vorba de o persoana fizica, in al doilea caz de o comunitate. Apoi, Mircea Vulcanescu, din pacate, a fost membru in guvernul lui Ion Antonescu si a participat direct la acte de razboi, pe cand nu toti membrii comunitatii germane si cu atat mai putin urmasii acestora, nu au au facut-o. Deci este o comparatie care nu-si are locul.

  12. Dl.Ganț cine este? Ce a făcut pentru România? De ce este în parlament? Să fure,sa cadă la înțelegeri cu majoritatea,pentru a vota legi în favoarea hoților care conduc acestă țară de 30 de ani.

    • Daca chiar te-ar interesa subiectul si nu ai merge pe fenta, ai intra pe site-ul camerei deputatilor si ai vedea ce initiative legislative a avut respectivul, informatiile sunt publice si la indemana tuturor.

  13. Ma intreb oare cine o sa despagubeasca majoritatea romana jefuita de fortele de ocupatie germane. Justitia este o gluma poastra.

  14. Ce legatura are una cu alta? Si sasii au suferit cel putin la fel de mult din cauza ocupatiei germane, mai ales dupa ce s-a incheiat. Si din cauza ocupatiei sovietice de mai apoi, vad ca aia nu va preocupa deloc.

  15. Care Parlament ? Acolo este o hazna plina de materie fecala plătița regește din banii proștilor. Daca am avea justiție, Gunoaiele alea ar fi la pușcărie.

  16. Ce remarc este că și Vexler pune etichete generale. Pata pe Parlament. Au mai fost și alții în istorie care puneau etichete generale. Mai ușor cu etichetările și recomand Parlamentului să îl pună la punct(n-am să văd asta).

  17. @Draggi- „unde dai și unde crapa”
    Sunt de acord cu dvs. Însă insist pe prestația slabă a unor parlamentari de la minorități, unii nu au nici-o treabă cu minoritatea pe care o reprezinta. Cum au ajuns acolo?
    Se dezbat uneori probleme arzătoare și ei pac, votează de partea majoritară. Cu cei cu care negociaza, cu cei care le dă.
    AUR, sper să dispară, nu sa guverneze vreodata dar se pare că este instrumentat de PSD. Că s-a ajuns aici, îmi creează un sentiment de rușine și neputința
    Sigur că mi-aș dori ca sașii sa mai existe ca minoritate, și patrimoniul lor sa fie continuat de romani! Este un alt subiect

  18. O vorbă românească ar spune: De ce frică, nu scapi!