Home » Articole » Silvicultorii din Grădiștea Muncelului-Cioclovina au descoperit o nouă specie de fluture în zonă, „fluturele roșu de mlaștină”  / ”Este un indicator al sănătății și biodiversității ecosistemului nostru”

Silvicultorii din Grădiștea Muncelului-Cioclovina au descoperit o nouă specie de fluture în zonă, „fluturele roșu de mlaștină”  / ”Este un indicator al sănătății și biodiversității ecosistemului nostru”

Silvicultorii din Grădiștea Muncelului-Cioclovina au descoperit o nouă specie de fluture în zonă, „fluturele roșu de mlaștină”  / ”Este un indicator al sănătății și biodiversității ecosistemului nostru”
Sursa foto: Facebook / Romsilva
Ascultă articolul

Silvicultorii au identificat zilele trecute în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina o specie rară și fascinantă de fluture, scrie Suceava News.

Este vorba de „Lycaena dispar”, cunoscut și sub numele de „fluturele roșu de mlaștină”, o specie de fluture protejată, cunoscută pentru aripile sale de un portocaliu vibrant și strălucitor, împodobite cu pete negre și margini albe.

- articolul continuă mai jos -

Sursa foto: Facebook / Romsilva

”Acest fluture magnific își găsește habitatul ideal în zone umede și mlăștinoase, unde există o abundență de plante acvatice. Mai poate fi întâlnit în regiunea euro-siberiană sau în partea răsăriteană a Asiei. A dispărut din multe ţări europene, acolo unde mai există fiind o specie protejată, așa cum am mai spus.

Pentru Lycaena dispar, planta gazdă este măcrişul. Specia apare în habitatele naturale umede, în special în zone mlăștinoase, maluri de râuri și lacuri, dar şi în zone puternic antropizate în care măcrișul este prezent. Zboară din mai până în septembrie. Prezența „Lycaena dispar” în Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina este un indicator al sănătății și biodiversității ecosistemului nostru. Această descoperire ne motivează să continuăm eforturile de conservare și protejare a habitatelor naturale, pentru a asigura un mediu propice pentru toate speciile de faună și floră”, precizează Romsilva într-o postare pe pagina de Facebook.

Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 26.500 de hectare sunt păduri. Parcul este situat în vestul țării, pe raza județului Hunedoara, în zona Munților Șureanu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole