Sfidarea statului de drept de către Polonia constituie o criză tot mai gravă pentru UE

Are UE la dispoziție cele necesare pentru a opri distrugerea sistemului judiciar din Polonia? E o întrebare pusă de mulți observatori și curând am putea avea răspunsul, se arată într-o analiză Euobserver, preluată de Rador.

Statul de drept în statele membre este o preocupare majoră pentru o organizație care e adesea definită drept o „uniune a legii”. A eșuat în Ungaria, unde partidul de la putere a capturat instituțiile democratice.

Haosul juridic tot mai mare din Polonia este următorul test. Nu va defini doar Comisia Ursulei von der Leyen, ci va afecta și întreaga UE, cu toate statele ei membre.

Pesimiștii spun că în Polonia s-a făcut deja atât de mult rău fără ca UE să răspundă eficient, încât Uniunea a fost deja demascată drept un tigru de hârtie.

Optimiștii susțin că o organizație atât de mare și de complexă precum UE are nevoie de timp pentru a se adapta, dar odată ce o va face, va deveni de neoprit.

Criza statului de drept din Polonia s-a amplificat atât de mult, încât următoarele luni ne vor spune dacă pesimiștii ori optimiștii au avut dreptate.

Pesimiștii au dreptate în privința faptului că partidul de guvernare, Lege și Justiție (PiS), a produs multe pagube. A fost ales în 2015 printr-un scrutin pașnic, competitiv, dar și-a interpretat majoritatea – 38% din vot – drept un mandat revoluționar.

Conducătorul autoritar al PiS, Jarosław Kaczyński, a clarificat demult că-i consideră pe judecători o bătaie de cap pentru politicienii aleși. Premierul de la acea vreme, Beata Szydło, tot de la PiS, pur și simplu a refuzat să publice hotărâri ale Curții Constituționale – o formalitate, de obicei – pentru că nu-i plăceau ei.

Fără a fi publicate, ele nu erau valide, iar PiS putea numi noi judecători în acea instanță.

Carta albă a guvernului polonez prin care sunt justificate modificările legislative citează eronat statistici. Demnitari din ministerul justiției dirijau o campanie secretă calomnioasă împotriva unor judecători.

Când s-a descoperit acest lucru, ei au demisionat, dar nu și ministrul justiției. Televiziunea publică, forțată să se supună voinței guvernului, difuzează acum la oră de vârf un „documentar” despre cât de răi sunt în realitate judecătorii.

În acest context, le vine greu multor polonezi, cât și publicului european, să creadă că PiS s-a apucat de o reformă onestă pentru îmbunătățirea sistemului judiciar. Diavolul poate că se ascunde în detaliile juridice, dar reaua-credință a PiS s-a putut observa încă de la început.

Dezbaterea privind replica UE s-a concentrat mult pe procedura de Articol 7, prin care guvernul polonez și-ar putea pierde într-o bună zi dreptul de vot în Consiliu.

„Opțiune nucleară” sau pistol de jucărie?

Timp de mulți ani articolul a fost calificat drept „opțiunea nucleară”, însă el a fost activat în urmă cu 25 de luni și deocamdată nu s-a dovedit a fi mai periculos decât un pistol de jucărie.

A dus la dialoguri politicoase în spatele ușilor închise între statele membre. Adevăratul test al fermității UE îl constituie hotărârile Curții Europene de Justiție (CEJ) și modul în care va răspunde la ele guvernul polonez. Iar testul e deja aici.

Guvernul PiS se află pe o traiectorie de coliziune cu legislația UE, dar în loc să încetinească, el și-a accelerat ritmul, propunând o nouă lege care urmărește să-i disciplineze pe judecători, de exemplu prin pedepsirea celor care critică „reformele” guvernului sau care contestă legitimitatea judecătorilor parașutați în sistem de PiS.

CEJ va trebui să decidă curând dacă ea consideră că noua secție disciplinară a Curții Supreme a Poloniei a fost înființată prin violarea legislației UE.

Dacă va hotărî astfel, un prim element-cheie al tentativei PiS de a controla judecătorii va fi fost doborât.

E posibil ca guvernul PiS să refuze să se supună unei asemenea decizii. Contrar clișeelor vehiculate de eurosceptici, UE e departe de a fi un hegemon atotputernic. Nu are vreo poliție pe care s-o poată trimite în statele membre pentru a-și impune deciziile judecătorești.

Fiecare stat membru este el însuși răspunzător pentru aplicarea normelor UE. Întregul sistem e construit pe încredere reciprocă.

Comisia poate cere CEJ să impună o amendă pentru fiecare zi în care Polonia nu se conformează deciziilor ei. Dacă guvernul PiS ar refuza să plătească amenda, Comisia poate reține suma respectivă din fondurile UE destinate Poloniei, o țară finanțată semnificativ pe această cale.

Aceasta ar fi unica pârghie palpabilă de presiune pe care o deține UE.

Toate acestea nu înseamnă ieșirea Poloniei din UE, cum se speculează adesea astăzi. Doar polonezii pot decide părăsirea UE; nici o țară nu poate fi dată afară.

Dar instituțiile UE și alte state membre își pot reduce cooperarea cu Polonia pe numeroase planuri. Încrederea reciprocă este o stradă cu două sensuri. Este improbabil ca CEJ să se opună unor măsuri de reducere a cooperării cu un stat membru care îi violează hotărârile.

Să sperăm că nu se va ajunge acolo.

Guvernul PiS e apreciat de o parte a electoratului, din motive de înțeles. El acordă un sprijin mult mai semnificativ familiilor și colectează impozitele mai sistematic decât predecesorul său.

Lupta lui încăpățânată împotriva statului de drept a umbrit asemenea realizări. Să sperăm că anumite facțiuni din partid vor încerca să-l salveze de el însuși.

Ori judecătorii mai vechi și cei nou numiți ar putea conveni asupra unei modalități de protejare a puterii judecătorești. Pentru restul Europei, o soluție găsită chiar de polonezi ar fi de departe cel mai bun deznodământ.

Articol de Michael Meyer-Resende (director executiv al ONG-ului Democracy Reporting International) / Traducere: Andrei Suba