G4Media.ro

Sezonul de schi se deschide la Șureanu în weekend, cu mai mult…

Foto: G4Media

Sezonul de schi se deschide la Șureanu în weekend, cu mai mult de o lună întârziere. Se va schia deocamdată pe o singură pârtie

Sezonul de schi începe la Șureanu cu peste o lună întârziere față de anii trecuți, din lipsa zăpezii. Reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu spun că sâmbătă, 14 ianuarie, se deschide doar pârtia A3, lungă de peste 2 kilometri.

Ninsoarea de marți le-a dat ceva speranțe proprietarilor de afaceri în turism din zonă, dar sezonul este oricum mult întârziat. Spre exemplu, anul trecut a început în 10 decembrie.

”Deschidem pârtia A3 din 14 ianuarie 2023. Pârtia A3 este deservită de telescaun și are o lungime de 2050 metri. În sfârșit putem da anunțul mult așteptat de iubitorii sezonului de iarnă. Datorită zăpezii căzute ieri, 10.01.2023, putem anunța că din acest weekend începând cu sâmbătă, 14 ianuarie 2023, pârtia A3 va fi deschisă. Momentan va funcționa doar pârtia A3 dar sperăm să deschidem cât mai multe pârtii în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu.

Aceștia spun că vor reveni cu tarifele generale actualizate pentru sezonul acesta, cât și cu tarifele pentru zilele în care va fi deschisă doar pârtia A3.

Pârtiile, situate la o altitudine medie de peste 1.800 de metri, beneficiază în mod normal de zăpadă naturală destul de mult timp din an (altitudine minimă – 1.650 de metri, altitudine maximă 2.010 metri), iar peisajele sunt o atracție suplimentară pentru pasionații sporturilor de iarnă.

Principala provocare rămâne însă drumul până acolo.

Accesul spre zonă se face de pe Autostrada Sibiu Deva, pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C – Transalpina), apoi la dreapta spre mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Se poate ajunge și dinspre Sibiu, prin Jina și ulterior pe Transalpina.

Distanță față de Sebeș este de 82 km, care pot fi parcurși în mai bine de 2 ore, în condiții de iarnă.

Drumul forestier de la Lacul Oașa până la Domeniul Schiabil Șureanu, în lungime de 18 kilometri, este întreținut de proprietarii cabanelor din zonă și este menținut practicabil în timpul sezonului.

Chiar și așa, pot apărea probleme serioase pe anumite porțiuni înguste, acolo unde apar blocaje la orele la care turiștii coboară sau urcă.

De asemenea, ca măsură de precauție, sunt necesare lanțuri de zăpadă (mai ales după mănăstirea Oașa), pe lângă anvelopele de iarnă.

Cazareaeste posibilă la Luncile Prigoanei (la aproximativ 5-6 kilometri de pârtii) unde există mai multe pensiuni și proprietăți private nelistate, dar și mai aproape, la Poarta Raiului, la doar 2 kilometri, unde există câteva pensiuni.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...