Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șeful PSD Iași, senatorul Maricel Popa, i-a înmânat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o biblie dăruită dăruită de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, potrivit unei postări pe Facebook a liderului social-democraților ieșeni.
Imaginile postate de Maricel Popa arată că biblia are inscripționat pe copertă numele și funcția ”Vicepremier Sorin Grindeanu”.
Mesajul lui Maricel Popa e în ton cu gestul inscripționării Bibliei: ”Cred că atunci când muncești din suflet pentru oameni și pui binele acestora mai presus de toate, Dumnezeu îți călăuzește pașii! Tocmai de aceea a fost o mare bucurie pentru mine să-i pot dărui ministrului Sorin Grindeanu, din partea Parintelui Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, Sfânta Biblie care să-i lumineze calea și care să-i dea puterea necesară de a duce la bun sfârșit marele și importantul proiect al autostrăzii care să lege Moldova de Vestul Țării! Întreaga regiune își pune încrederea în ministrul social-democrat să finalizeze cu bine marea lucrare și știu că Sorin Grindeanu e omul potrivit, la locul potrivit!”.
Asta deja nu mai pupincureală, e nivelul următor: e o catifelație în toată regula! :)))))
vrednic este…
trebuie sa ai limba lunga…sa faci spalaturi stomacale cu ea,,,,
cat ai degete si limba…smecheria nu se schimba
ps.
va meritati soarta si conducatorii alesi
Pupincurismul comunist cu substrat religios adus la rang de artă! Putin e mândru de voi, tovarăși!
O sa primeasca si mitropolitul un plic cu un contract gata semnat pe numele constructorului agreat de sfintenia sa…
MARIONETA FACE GRIMASE DE BUCURIE. A SCHIMBAT POZITIA ?
„Vrednic este” ca nu-i baga la plata taxelor!
Asa faceau si cu ceausescu, oamenii astia nu stiu sa traiasca altfel.
Cred că i-au găsit lucrarea de doctorat.
Material de xaba, povesti cu barbati
Fearasca Dzeu, nu ne mai facem bine…
@seth
priveste poza.din aia 6 unul sta cu capul in barbie.nu isi rade-n barba.de rusine
S-a găsit autorul Bibliei, esti nebun. Bine ați venit în România Medievala, Grindeanu bei, omul din spatele Bibliei.
grindeanu are doi copilashi.sofia si mihai.cica ar fi vaccinati din 27 aprilie 2017.cum e asta…
Cine-a scris Biblia ? Sorin Grindeanu psd.
RASPUNS.MAI MULTI.GASITI PE WIKIPEDIA
Istoricii Bibliei consideră că Biblia ebraică este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți
Deci ar fi șanse ca unul din cei 100-150 să se fi numit… Grindeanu?
@Prieten
daca are mai mult de 1900 ani…sincer nu arata…bine…are o mecla cam ciudata…da nici de 2.000 ani nu arata….Biblia a fost scris timp de vreo 1.000 ani…pana prin 100 dupa Hristos
Au scris numele de zici ca-i autorul cartii. Ce gasca de servili z@balosi a ajuns si popimea asta.
N-am vazut in viata mea sa scrie altceva pe Cartea Sfanta decat „Biblia”. Nici Papa de la Roma nu-si permita sa-i fie scris numele pe coperta Bibliei.
Corect. Nici pe o carte oarecare nu se scrie pe copertă numele altcuiva decât al autorului. Dar pe Sfânta Scriptură! Nici ca dedicație scrisă în interiorul cărții nu ar fi fost acceptabil, pentru că dreptul ăsta revine autorului.
Am scris „cea mai p roasta carte” (intr-un cuvant) n-a trecut comentariu… a scris unu „material de xaba” gata, comentariul e bun de postat.
Trebuia sa fi scris „cea mai proaxta carte”… aia e, asa invat si eu cum se scrie corect pe internet.
uite cea mai buna carte
https: //www .kas. de/documents/280457/0/900+zile+asediu+modif.pdf/
am iesit pentru astia acum 6 ani,acum 5 ani au semnat aproape 4.000
acum nimic.era vorba de privilegiile lor.se numeste statutul jusdecatorilor si procurorilor
mai e a carte buna.1.001.
Dar EU.Stiu Care Va Fi Bestseller.15,340 Zile sau 42 Ani.
Se lanseaza In Noiembrie De Ultimul Bal In Atmosfera Feerica de Foame Frig Si Saracie
La Multi Ani.
Cu Executare.
🤢🤢🤢🤢🤢🤢🤢🤢
Spurcați biblia, lingăilor!! Vă meritați soarta cu astfel de conducători! Greață, greață.
Oribil ! Asa se ”cladesc” monstrii care stapanesc popoarele !! Asa, in timp a ajuns si putin, degeneratul care este si pe care nu-l mai incape Rusia de grandios ce e ……..
Despre fata bisericeasca nu spun mai mult decat Rusine ! (Nu spun mai mult sa nu jignesc credinciosii si nu creatura care a facut asa ceva !) Cel care si-a permis sa primeasca asa ceva e alta caricatura penibila , gretoasa fara margini …….. (Putea sa roage sa-i fie stears numele de acolo, pe motiv ca-l bate ma’sa daca se duce cu ea acasa-de exemplu.)
in politica nu exista rusine.politica e cea mai imp utita lat rina.cel mai urat miro sitor canal.
bor delul,stabili mentul.institutie onorabila comparand cu parlamentul…
Stai Sa Vezi In Maxim 3 Luni.Posibil Chiar 2-2.5 Luni.Sa Zicem Inceputul Lui Noiembrie.
Zic Asa.Se Va Intra Fara Taxa,Gratis,Promotional Pe Durata Lunga La Toaleta WC-ul Public Bu da.Cotroceni Guvern Parlament
@Eva
Merge…Chiar Ma Amuz…Pe Bune…
Caraghiosul ăsta de Grindeanu,își lua și peștele de la bulibașul său politic Dragnea N
Angela la premiile unesco si domnul pe Biblie…
Plagiaza biblia. E numele lui pe biblie ca si cind el a scris biblia.
Și eu care credeam că e vorba de o carte de matematică
trebuie sa repet comentariul sau il scoateti la iveala
Mno, acu si Dumnezeu este PSD.
Fericiti cei saraci cu duhul pentru ca ei voteaza!
Si ce I cu asta ? Adica nu inteleg, numai are voie omul sa primeasca o carte cu dedicatie, ca in fond asta e billia, o carte.
Asta e o stire ?!
Am trait sa o vad si pe asta. Si mai scrie in titlu: servilism politic. Oameni buni, e doar o carte, nemaivorbind de faptul ca e o biblie. In America gasesti biblii in moteluri.
Doamne apărată și păzește! Ferească Dumnezeu!
Nu exista nație mai d0bitoaca decât pesedismul.
Nu de Biblie e vorba ci de faptul ca apare numele unui cr£tin pe Sfânta Scriptura.
Unde ai văzut în America Biblii cu nume de t@mpiti pe copertă?
E Carte Sfânta. Nu se cade nici sa o însemnezi cu pixul.
@Mary
Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 21
33.Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 1
1.La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.