Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatorul USR Cristi Berea acuză PSD şi PNL că pun în pericol siguranţa românilor, în condiţiile în care o iniţiativă PSD care modifică legea privitoare la regimul armelor şi muniţiilor a trecut tacit de Senat, informează News.ro. Iniţiativa legislativă a deputaţilor PSD Eugen Bejinariu, Mihai Fifor, Mihai Weber, Nicolae Georgescu, Raluca Dumitrescu şi a ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, al cărei soţ deţine deja două arme de foc, relaxează condiţiile de deţinere şi folosire a armelor de foc.
Conform comunicatului de presă al USR, Cristi Berea, membru al Comisiei de apărare din Senat, consideră că modificările reprezintă un adevărat pericol pentru siguranţa românilor, deoarece:
Senatorul Cristi Berea atrage atenţia că iniţiativa PSD a putut trece tacit de Senat doar cu complicitatea PNL, care deţine preşedinţia Comisiei de apărare.
„Am fost şocat când am citit prima oară iniţiativa şi am depus amendamente la Comisia de apărare, încercând să mai reparăm ce se putea repara, dar amendamentele nu au fost discutate, proiectul nu a fost pus pe ordinea de zi a Comisiei. Am depus o cerere scrisă la Comisie, prin care solicitam adăugarea proiectului pe ordinea de zi, cerere care a fost ignorată. În ultimă instanţă, am solicitat Plenului prelungirea termenului de adoptare tacită la 60 de zile, unde PNL şi PSD au votat împotrivă, aşa că iniţiativa a trecut tacit, a doua zi”, a explicat Cristi Berea, potrivit sursei citate.
USR trage un semnal de alarmă şi cere iniţiatorilor să-şi retragă proiectul, deoarece este de natură să crească riscul ca mai multe arme să ajungă în mâinile clanurilor interlope sau să fie folosite de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, punând în pericol viaţa românilor.
Va trebui sa ne facem griji pe strada ca orice AURolac sosocar sau vreun terorist ne poate impusca datorita mafiei PSD-PNL-GPL
Nu lasati armele la indemana drogatilor!
Asta este tot ce mai lipsea românului. Dreptul la moartea neraționalizată prin împușcare.
vin ele si alegerile!