Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cei 3.500 de locuitori ai unei comune aflate la 60 km de Madrid au fost evacuaţi preventiv joi din cauza avansului unui incendiu de pădure, au anunţat serviciile de salvare, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Serviciile de salvare din regiunea Madrid au anunţat într-un mesaj pe X că au trimis un mesaj de alertă populaţiei din Aldea del Fresno pentru „evacuarea” lor către o localitate apropiată, pentru a-i îndepărta de un incendiu care nu este controlat în împrejurimi.
Aldea del Fresno se află aproape de alte localităţi care au fost evacuate în noaptea de miercuri spre joi în această zonă situată la vest de capitala spaniolă şi ai căror locuitori au primit în mare parte permisiunea de a se întoarce în locuinţe joi, după ameliorarea situaţiei.
În faţa incendiului declarat în apropiere de Aldea del Fresno, „18 unităţi de pompieri” sunt mobilizate, alături de membrii unei Unităţi militare de urgenţă, au precizat serviciile de salvare, care au adăugat că mai multe drumuri rămân blocate de flăcări.
Numeroase incendii au izbucnit în ultimele zile în Spania.