Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj înainte de debutul României la Euro-2024. El spune că misiunea jucătorilor este să aducă bucurie în inimile românilor şi asigură că echipa este gata de luptă, transmite News.ro.
„În pragul debutului României la EURO 2024, vreau să vă împărtăşesc entuziasmul şi determinarea echipei noastre. Ştim că fiecare dintre voi trăieşte cu sufletul alături de noi aceste momente pline de emoţie.
Misiunea noastră, mai presus de orice obiectiv, este să aducem bucurie în inimile românilor. Am ajuns aici prin muncă, pasiune şi sacrificiu. Am pregătit totul cu energie pozitivă şi responsabilitate, pentru a obţine maximum din această experienţă extraordinară. Fiecare jucător este pregătit, echipa este pregătită. Dacă vom reuşi să ne îndeplinim visul, nu va fi o surpriză pentru mine. Iar dacă lucrurile nu vor merge cum ne dorim, responsabilitatea îmi revine în totalitate. Dar am convingerea că suntem gata de luptă!
Sunt mândru de munca şi dăruirea băieţilor noştri. Au dat totul în preliminarii şi în pregătirea turneului final şi sunt sigur că vor da totul şi în meciuri.
Întăriţi de gândurile bune ale românilor de acasă şi din întreaga lume, suntem o singură inimă! Şi batem pentru România!
EDWARD IORDĂNESCU
Selecţionerul Echipei Naţionale de Fotbal a României”, se arată în mesajul selecţionerului.
Naţionala României debutează la Euro-2024, luni, de la ora 16.00, cu Ucraina, la Munchen.
Singura voastra misiune ar trebui sa fie sa nu va faceti de râs. Atât.