Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele director general al TikTok, Shou Zi Chew, va fi audiat de Congresul american la 23 martie pentru a vorbi despre impactul pe care îl are aplicaţia asupra copiilor şi despre legătura platformei cu Partidul Comunist Chinez, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Americanii au dreptul să ştie ce impact au aceste acţiuni asupra vieţii lor private”, a spus luni Cathy McMorris Rodgers, şefa unei puternice comisii din Camera Reprezentanţilor, care a cerut această audiere.
Este pentru prima dată când Shou Zi Chew este audiat de Congresul SUA. Preşedintele director general al reţelei de socializare chineze a fost primit deja la Bruxelles la începutul lui ianuarie pentru discuţii cu mai mulţi înalţi oficiali europeni.
Extrem de criticată în SUA deopotrivă de către democraţi şi republicani, TikTok începe un an sub presiune după adoptarea unei legi care interzice populara platformă de socializare video pe telefoanele funcţionarilor.
Forţa mai mare a republicanilor în Congres, care deţin acum majoritatea în Camera Reprezentanţilor, riscă să complice şi mai mult situaţia platformei.
Aleşii conservatori acuză TikTok, proprietate a gigantului chinez ByteDance, că este un instrument de spionaj sau de propagandă în serviciul Beijingului.
Aplicaţia „a permis în mod deliberat Partidului Comunist Chinez să acceadă la datele utilizatorilor americani”, a denunţat Cathy McMorris Rodgers.
TikTok nu a răspuns solicitărilor AFP de a comenta situaţia.
Pentru a avea o şansă de a continua să fie autorizată pe telefoanele americane, TikTok SUA ar putea fi nevoită să se separe de compania-mamă, ByteDance.
Hahahahahaha!
Și FB nu? Și insta nu?
Îți trebuie ceva discernământ să alegi să folosești și cum să folosești aceste aplicații.
Dacă adulții nu prea mai au discernământ, clar nu are cine să le explice și copiiilor.
De văzut „Idiocracy”, film din 2006.
Acum câțiva ani.
Mai bine fără TikTok … și așa e cuib de propaganda pro rusa și pro comunista