Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat la Kiev la o ceremonie de comemorare a victimelor masacrului de la Bucea. În urma ceremoniei, oficialul român a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și a condamnat continuarea agresiunii ruse, relatează MEDIAFAX.
„Am fost astăzi la Kiev pentru a onora victimele masacrului de la Bucha și pentru a reafirma condamnarea războiului de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în mesajul publicat marți de Mircea Abrudean.
În cadrul întâlnirii, participanții și-au reafirmat angajamentul față de „de scopurile și principiile Cartei ONU și respectul deplin pentru suveranitatea, independența politică și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional”.
La ceremonie a participat președintele Volodimir Zelenski, alături de delegații care au reprezentat state și organizații precum Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a NATO și Adunarea Parlamentară a OSCE.
„În martie 2022, la Bucha, în Ucraina, peste 500 de civili au fost uciși violent, mulți dintre ei erau copii. Imaginile și mărturiile au arătat civili executați cu mâinile legate la spate și gropi comune. Victimele prezentau urme de tortură sau au fost împușcate de la distanță mică. Dovezile atrocităților au ieșit la iveală la începutul lunii aprilie 2022, după retragerea trupelor ruse din regiune” se mai arată în mesajul publicat de președintele Senatului.