Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Bacău, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Iftene Lucian-Dumitru, director executiv al Poliției Locale Bacău, și a unui polițist local, scrie Bacău.net.
Potrivit rechizitoriului, în data de 20 martie 2024, Iftene Lucian-Dumitru i-ar fi solicitat unei subordonate să nu sancționeze două persoane juridice pentru contravenții prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Pentru a da o aparență de legalitate, Iftene Lucian-Dumitru ar fi falsificat documente oficiale prin contrafacerea scrierii și alterarea acestora. De asemenea, în colaborare cu B.D.R., cei doi ar fi completat în fals procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, atestând date false.
Primăria Municipiului Bacău s-a constituit parte civilă în acest caz, solicitând suma de 33.000 de lei, reprezentând valoarea maximă a amenzilor ce trebuiau aplicate celor două persoane juridice. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bacău.
Poliția Locală Bacău a anunțat că activitatea celor doi a fost suspendată.
E inutilă Miliția asta Locală.
Propun desfiintare.
E valabil si acum bancul ăla cu militieni:
„De cati politisti locali ai nevoie sa însurubeze un bec?
De Trei.
Unul insurubeaza si ceilalti doi rotesc scaunul”.