G4Media.ro

Șefa Secției Cardiologie 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu este internată în…

Sursa foto: Pexels

Șefa Secției Cardiologie 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu este internată în stare gravă cu COVID. Aceasta nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului

Medicul cardiolog Gabriela Eminovici, în vârstă de 55 de ani, șefa Secției Cardiologie 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu se află internată, în stare gravă cu COVID. Aceasta nu este vaccinată anti-COVID, potrivit managerului instituției, Florin Neag. În momentul de față aceasta a fost transferată, la cererea familiei, în spitalul din Oradea, pentru a putea beneficia de terapia ECMO – un „plămân artificial” care poate substitui activitatea plămânilor în cazurile extrem de grave, scrie Turnul Sfatului.

„Doamna doctor nu era vaccinată”, a spus Florin Neag, managerul Spitalului Județean. Acesta a menționat faptul că medicul cardiolog se află în acest moment, în spitalul din Oradea, la cererea familiei, deși medicii care au tratat-o la Sibiu nu au recomandat transferul, pentru că starea de sănătate poate fi alterată în timpul transportului.

„Principalul motiv al transferului a fost încercarea cu terapie cu ECMO, acest tip de terapie era baza și este o alternativă terapeutică pe care noi nu o avem. În momentul de față se află transferată la Spitalul din Oradea pentru a putea face această terapie. Deocamdată nu se mai are în vedere transferul în Germania. Nu am nicio nouă informație în acest sens. La Oradea a ajuns aseară, iar transferul s-a desfășurat în condiții bune. Medicul Csillag (n.r. medicul Bogdan Csillag) a supravegheat-o, nu au fost probleme”, spune dr. Călin Cipăian, directorul medical al Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Medic primar cardiologie Gabriela Eminovici are 55 de ani și este șefa Secției de Cardiologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Aceasta a fost diagnosticată cu COVID-19, iar în data de 20 aprilie a fost internată pe secția de Boli Infecțioase. Din păcate, starea ei s-a agravat și a ajuns pe Secția ATI Modular a spitalului. Familia a cerut transferul, inițial, la un spital din Germania. Locul a fost însă ocupat și nu a mai fost posibil transferul.

Citește integral pe turnulsfatului.ro.

sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Mi se pare o dovada de iresponsabilitate din partea medicilor care nu se vaccineaza. La fel si la profesori dar medicii sunt si mai si. In primul rand ei se pot imbolnavi si face forme grave in al doilea rand ii pot imbolnavi pe cei apropiati si pe multi altii cu care intra in contact si care sunt persoane vulnerabile ca de aceea vin la doctor. De 3 ori iresponsabili. Ar trebui sa fie interzis lucrul cu pacienti pe perioada pandemiei medicilor care nu se vaccineaza si nu au contraindicatie medicala impotriva vaccinului.

    • Ai votat usr?
      Ai auzit de drepturi?
      Ai 18 ani si te atrage comunismul?
      Eu as face altceva, medicii nevaccinati sa puna mare un afis pe usa ca nu sunt vaccinat si oamenii au creier sa decida daca merg sau nu la nevaccinati.
      Treaba asta se poate aplica la orice institutie si nu incalci nici drepturi, dar cand esti roman nu poti sa gandesti logic, pentru poporul asta ratiunea a ramas la nivel de concept neimplementat.

    • De ce de 3 ori si nu mai mult? Ce misto gandesti. De unde scoti „contraindicatie medicala”? Crezi ca vreun act medical este sigur 100% sau stii exact ce este indicat si ce nu?
      Fiecare om face ce vrea cu viata lui si cu corpul lui.

    • Perfect. Dar atunci de ce vii sa te repare altii? Adica faci ce vrei, faci prost si dupa aia vrei sa fii salvat. Nu ai inteles nimic din ce a zis primul user.

    • Cat timp platesc asigurare medicala am tot dreptul sa ma repare.
      Cum zici tu, toti grasii care infuleca mai mult decat consuma ar trebui sa stea acasa sa se repare singuri. Ori asta nu se poate si nu e corect.

    • Da, sa fii medic si sa nu te vaccinezi arata multe…nu contest ca doamna isi dorea sa faca bine, dar din pacate cu prea putina capacitate de a intelege:( RIP!!!

  2. Eu am auzit ca vaccinul te face nemuritor, dar numai daca esti pisica sau copilas.

  3. Sanatate ii doresc doamnei respective dar e trist sa vezi un om educat care zi de zi a asistat la tragediile produse de virus si totusi a ales sa nu se vaccineze….

  4. Ce trebuie sa inteleaga plebea, prostima antivaccinista este ca ei nu vor beneficia niciodata de vreo terapie ECMO si cu atat mai putin transfer in Germania. Doamna cardiolog e caz considerat special si se activeaza automat tot sistemul medical.
    Deci aveti griga sosocilor, in caz ca faceti forma agravanta o sa incepeti sa simtiti gustul de tzarana ca la ATI e procentul extrem de mic de salvare.

    • Mi se rupe plua de sosoci mai ales cand stiu ca reprezinta 90% din lesurile iesite de la ATI spre morga.

    • Atunci de ce te smiorcăi pe aici?

  5. Tovarasul manager, numit in functie, cu siguranta, pentru competentele sale profesionale si manageriale, nicidecum politic, isi permite sa incalce nonsalant legea facand publice informatiile medicale private ale unei persoane. Doar pentru a se face remarcat de catre stapanii care l-au numit si il mentin in functie. Un alt „animal politic” …

    • Cum ai gasit tu problema in aceasta situatie…..

    • Mergând pe firul logicii, datele despre decese/ îmbolnăviri Covid ar trebui ținute secret pentru a proteja datele medicale private.

      Sau un focar apărut într-un spital ar trebui ținut secret, indiferent de boala, sa zicem Ebola.

      Pe de alta parte , trebuie sa respectam decizia doctorului și sa fim recunoscători pentru spiritul ei de sacrificiu prin care ne demonstrează consecințele nevaccinarii , și mai ales ne indica ce trebuie făcut in cazuri dramatice:

      Evitați Sibiu – mortalitatea este ridicată .
      Alegeți tratamente experimentale la Oradea, dacă Germania nu mai are locuri .

  6. Câți dintre sărăntocii pe moarte la ATI au parte de același tratament? Și de ce pentru unii se poate și pentru alții nu?

  7. Bucuria propagandistului proamerican cand se imbolnaveste unul nevaccinat cu Moderna este asemanatoare cu zicerile babelor gen „a venit ploaia cu piatra fiindca pacatuieste barbat cu barbat”. Ilogica si meschina, zicerea nu reflecta decat ura inregimentatului pentru omul care face ceva diferit.

    Deosebirea e ca baba nu e remunerata.

  8. transfer in germania, pe banii cui? A, evident, al prostilor, ai nostri.

    Nu, frate. Vrei transfer, plateste, din buzunarul tau, daca ai fost atat de nesimtit ca si doctor, sa refuzi vaccinul.

    Bine ca ajung oameni cu probleme cardiace la tine si iau nenorocirea asta de boala, sa le bati inca un cui.

    Nenorocitilor.

  9. Semnalul este unul prost, in special pentru SJ Sibiu. Tocmai a aparut raportul comisiei care a analizat scandalul de la ATI Sibiu si ce sa vezi: totul e perfect. Cu toate asta un medic sef de sectie in acest spital vrea sa fie tratat in Germania. Si eu as vrea, cred ca toti am vrea, ce sanse are un amarat de pe strada. Din pacate doamna a decedat.

  10. Din pacate in cele mai grave cazuri doar la ECMO (plaman artificial ) se mai poate apela, dar in spitalele din Romania nu se gasesc doar vreo 5-8 aparate sunt in toata tara.
    Sistemul medical are multe lipsuri: nu sunt locuri suficiente pe ATI, nu sunt indeajuns dotate, nu e personal medical suficient.

  11. Aţi accentuat faptul că nu era vaccinată .Mă întreb cum poate ajunge un medic direct la ATI .Nu a avut simptome,aşa pur şi simplu a căzut din picioare ,sau e vorba de altceva, şi speculaţi faptul că nu avea vaccinul făcut?