G4Media.ro

Sediul central al MAE, iluminat în albastru duminică pentru marcarea zilei NATO…

Sursa foto: . Inquam Photos / George Calin

Sediul central al MAE, iluminat în albastru duminică pentru marcarea zilei NATO / „De la declanşarea conflictului din Ucraina, aliaţii României au transmis mesajul fără echivoc că NATO va apăra fiecare centimetru pătrat al teritoriului său”, a transmis ministrul Aurescu

Sediul central al MAE va fi iluminat în albastru, duminică, între orele 20,00 şi 21,00, pentru a marca astfel Ziua NATO, informează Ministerul Afacerilor Externe, relatează Agerpres.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, atrage atenţia asupra faptului că Europa se confruntă cu „cea mai gravă criză de securitate” de după cel de-al Doilea Război Mondial. Totodată, România se află „sub umbrela de securitate a celei mai puternice Alianţe din istorie”, arată Aurescu în mesajul transmis în contextul Zilei NATO în România şi al împlinirii a 74 de ani de la înfiinţarea Alianţei.

„În cei 19 ani de când România a devenit membru al Alianţei Nord-Atlantice, diplomaţia română şi-a demonstrat capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin în baza acestui rol fundamental. Contribuim constant şi semnificativ la consolidarea poziţiei României în NATO şi la reputaţia ei de furnizor de securitate şi stabilitate”, precizează Aurescu.

El adaugă că, de la declanşarea conflictului din Ucraina, aliaţii României au transmis, în repetate rânduri, „mesajul fără echivoc” că NATO va apăra „fiecare centimetru pătrat” al teritoriului său. Aurescu le mulţumeşte aliaţilor care au răspuns apelului României şi au trimis trupe în ţara noastră, „contribuind la îndeplinirea dezideratului comun de apărare a tuturor cetăţenilor aliaţi”. Totodată, România va continua să aibă o „contribuţie substanţială la apărarea colectivă” a spaţiului euroatlantic, afirmă Aurescu.

Potrivit acestuia, reuniunea ministerială de externe a NATO găzduită în noiembrie 2022 la Bucureşti, care a avut drept temă securitatea în regiunea Mării Negre, a fost „un succes important” al diplomaţiei române.

„Aceasta a fost şi prima întrunire NATO găzduită de un stat aliat de pe Flancul Estic după declanşarea războiului împotriva Ucrainei şi a demonstrat rolul major pe care România îl joacă pentru securitatea euroatlantică şi pentru securitatea pe Flancul Estic, în această zonă a sudului Flancului Estic, la Marea Neagră, precum şi solidaritatea aliată. În cadrul reuniunii de la Bucureşti, am evaluat alături de omologii mei aliaţi stadiul implementării deciziilor adoptate la Madrid şi am trasat ghidajul politic pentru priorităţile care se vor reflecta în rezultatele Summitului de la Vilnius, din iulie acest an”, precizează diplomatul român.

El menţionează că prezenţa miniştrilor de externe ai Ucrainei şi Republicii Moldova, alături de cei ai Georgiei şi Bosniei şi Herţegovinei la această reuniune a arătat hotărârea ţării noastre de a oferi sprijin partenerilor, „în special celor mai vulnerabili”, pentru a le consolida „rezilienţa împotriva acţiunilor Rusiei, precum şi în ce priveşte modernizarea” sectorului de securitate şi apărare.

„Diplomaţia română va continua, în acelaşi spirit, consecvent şi pragmatic, promovarea implementării depline a deciziilor Summitului de la Madrid, pregătirea corespunzătoare a rezultatelor Summitului de la Vilnius din acest an, precum şi cooperarea deplină la nivel aliat, aşa încât postura de descurajare şi apărare la Marea Neagră şi pe întreg Flancul Estic să fie consolidată, iar cetăţenii noştri să fie apăraţi pe deplin”, transmite Bogdan Aurescu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...