Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liberalul Dan Motreanu (secretatul general al PN) revine cu criticile la adresa liderilor PSD, în contextul blocajului care privește adoptarea bugetului național. Motreanu sugerează că în realitate motivele invocate de social-democrați ar fi doar niște pretexte pentru a nu-și asuma reforma, subliniind că liderii PSD au propus doar pachetul de măsuri sociale fără însă să identifice și sursa de finanțare, așa cum era „normal și legal”.
„Suma de 1,7 miliarde de lei propusă pentru măsurile sociale este la nivelul celei de anul trecut. Suma totală solicitată de PSD poate fi asigurată prin accesarea de fonduri UE. Era în mod normal și legal datoria inițiatorilor acestor propuneri să identifice sursele de finanțare, dar reprezentanții PSD nu au făcut-o”, afirmă Motreanu, precizând că primăriile vor avea oricum venituri mai mari, cu excepția unora.
„Aproximativ șase miliarde de lei sunt alocate pentru programele comunităților, doar prin programul Anghel Saligny. Anul trecut bugetul pe hârtie a fost mai mare, dar suma finală a fost similară, în condițiile unor facturi restante din 2024”, a adăugat Motreanu.
Liberalul atenționează că „adoptarea cât mai rapidă a bugetului este vitală pentru România”, acuzând totodată PSD de „jocuri politice” și propuneri nesustenabile care afectează stabilitatea economică a țării: „Proiectele de investiții, proiectele pentru comunitățile locale nu pot întârzia până se termină jocurile politice ale PSD. Orice măsură care nu se bazează pe surse concrete de finanțare va duce din nou la creșterea deficitului bugetar, adică a diferenței dintre cheltuieli și venituri”.
Motreanu mai spune de PSD că încearcă să rescrie ce s-a întâmplat în coaliție: „PSD este la guvernare, dar se comportă ca și cum ar fi în opoziție: critică, blochează și apoi dă vina pe alții. În loc să-și asume deciziile, PSD promite orice, dar evită responsabilitatea. Asta nu este guvernare, este populism. PNL susține reformele și stabilitatea guvernării. România are nevoie de un buget construit în mod onest, bazat pe cifre reale și responsabilitate, nu pe iluzii și calcule politice”.
Liberalul îi reproșează liderului PSD Sorin Grindeanu că și-a uitat promisiunea din urmă cu patru luni și că în realitatea n-a dorit niciodată să implementeze o reformă în aparatul administrativ.
„Mâine începem! — așa suna, cu patru luni în urmă, promisiunea lansată de Sorin Grindeanu înainte de congresul Partidului Social Democrat. Multora nu le-a venit să își creadă ochilor, gândindu-se că PSD începe să muncească pentru români. De fapt, PSD a dat startul pentru atacarea coaliției. După ce o țară întreagă a fost blocată pe motiv că PSD are congres, schimbarea promisă tot nu a venit. PSD a continuat și după congres tergiversarea măsurilor necesare pentru cheltuirea chibzuită a banilor publici. Au spus că vor tăieri și în ministere, nu doar în administrația locală, după care au spus că nu e bine că se taie de la ministere. Au tergiversat adoptarea legii privind pensiile speciale. Acum, lansează propuneri pentru care nu indică sursa de finanțare, ceea ce duce la amânarea bugetului. PNL înțelege că suntem într-o coaliție și că fiecare partid vrea să își reprezinte electoratul. De aceea, s-au căutat soluții pentru finanțarea propunerilor cu caracter social prezentate de PSD. La ședința coaliției de astăzi, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au prezentat un proiect de buget realist, bazat pe estimări corecte ale veniturilor și cheltuielilor. Ei au explicat clar că au fost identificate sursele de finanțare pentru o parte din măsurile sociale propuse”, a spus Motreanu