Home » Articole » Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere pace în Fâşia Gaza, Liban şi Ucrania

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere pace în Fâşia Gaza, Liban şi Ucrania

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere pace în Fâşia Gaza, Liban şi Ucrania
Sursa foto: Facebook / UNRWA
Ascultă articolul

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut pace în Fâşia Gaza, într-o intervenţie în cadrul reuniunii de joi, la Kazan, a grupului BRICS cu ţările din Sudul global, pledând în acelaşi timp pentru o „încetare imediată a focului” şi în Liban şi Ucraina, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Avem nevoie de pace peste tot. Avem nevoie de pace în Gaza, cu o încetare imediată a focului şi o eliberare imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”, a afirmat secretarul general al ONU în cadrul întâlnirii.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, Antonio Guterres a apreciat necesară distribuirea „eficientă” a ajutoarelor umanitare şi realizarea de progrese „ireversibile” pentru „a se pune capăt ocupaţiei israeliene” şi în vederea implementării soluţiei celor două state.

„Avem nevoie de pace în Liban, cu o încetare imediată a ostilităţilor, avansând cu implementarea deplină a rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate” al ONU, a adăugat el.

Antonio Guterres a cerut, de asemenea, pace şi în Ucraina. „O pace justă, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, dreptul internaţional şi rezoluţiile Adunării Generale”, a precizat secretarul general al ONU.

În contextul în care a solicitat, de asemenea, o reglementare a situaţiei din Sudan, Guterres a cerut apărarea „valorilor Cartei ONU, a statului de drept şi a principiilor suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a tuturor statelor”.

În discursul său, secretarul general al ONU a reamintit cele patru provocări evidenţiate în cadrul Summitului Viitorului (22-23 septembrie): finanţele, clima, tehnologia şi pacea.

„Summitul Viitorului a marcat calea pentru consolidarea multilateralismului în vederea unei dezvoltări şi a unei securităţi globale. Acum trebuie să transformăm cuvintele în fapte”, a subliniat el.

Joi, la Kazan, liderii Rusiei, Chinei, Iranului şi Turciei au susţinut necesitatea ajungerii la pacea în Fâşia Gaza şi Liban, iar preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat Israelul de comiterea unui genocid şi de epurarea etnică a poporului palestinian.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole