Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretarul de stat adjunct al SUA însărcinat cu regiunea Europa şi Eurasia, Karen Donfried, a declarat vineri că toate opţiunile sunt deschise în privinţa reacţiei la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina şi că NATO va decide care va fi mişcarea sa viitoare în urma consultărilor de săptămâna viitoare, transmite Reuters.
”După cum puteţi aprecia, toate opţiunile sunt pe masă şi există un set de instrumente care include o gamă întreagă de opţiuni”, a declarat Donfried reporterilor într-un briefing telefonic.
”Acum depinde de alianţă să decidă care sunt următoarele mişcări pe care NATO vrea să le ia”, a spus ea, vorbind înaintea unei vizite a secretarului de stat american Antony Blinken în Letonia şi Suedia, săptămâna viitoare, pentru a participa la reuniunea NATO şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), unde ea a spus că desfăşurarea de trupe ”mare şi neobişnuită” a Moscovei va fi în fruntea agendei.
Oficialii americani, NATO şi ucraineni au tras un semnal de alarmă în ultimele săptămâni cu privire la ceea ce ei spun că sunt mişcări neobişnuite de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei, sugerând că Moscova ar putea fi gata să lanseze un atac asupra vecinului său, acuzaţii pe care Rusia le-a respins ca fiind făcute pentru a provoca frică.
Întrebată dacă Blinken intenţionează să se întâlnească cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în timp ce se va afla la Stockholm, Donfried a spus că nu are anunţuri de făcut cu privire la o astfel de întâlnire bilaterală, dar a adăugat: ”Fiţi pregătiţi”.
sursa: News.ro, Sursa foto: Kyiv Post / Mikhail Palinchak
Până nu primesc răspuns, armatele cleptocratilor de la Kremlin vor presa și vor presa. Vedeți măgăriile facute de Bielorusia, evident sunt coordonate tot de Stăpânul Hoților de la Kremlin.
Doar p.r.o.ș.t.i.i se bucură văzând posibilitatea unui razboi. Probabil nu au facut armata si cred ca e un fel de joacă pe calculator.
Daca China ataca Taiwan ramane Ucraina cu chilotii in vine , USA nu poate lupta pe doua fronturi.
Care e cea mai probabila optiune. Daca Rusia ataca Ucraina, americanii se vor uita la televizor si le-o vor sugera rusilor.
Americanii o sa faca exact ce au facut cand Rusia a atacat Georgia,cand au ocupat Crimeea,cand talibanii au cucerit Afganistanul…..sau carat cu coada intre picioare…..
Nu cred. Il trimit pe Hunter Biden la Kiev, dar îi leagă laptopul cu lanțuri !😂