Home » Articole » Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Cinci mii de muncitori și peste 1000 de utilaje lucrează zi și noapte pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani / Care sunt cele două ținte din acest an pentru A7 

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Cinci mii de muncitori și peste 1000 de utilaje lucrează zi și noapte pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani / Care sunt cele două ținte din acest an pentru A7 

2641
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Cinci mii de muncitori și peste 1000 de utilaje lucrează zi și noapte pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani / Care sunt cele două ținte din acest an pentru A7 
Sursă foto: Asociația Pro Infrastructură
Ascultă articolul

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma (USR) scrie într-o postare pe Facebook că ”lucrările avansează văzând cu ochii” pe autostrada A7 (Buzău, Focșani, Bacău, Roman, Pașcani, Suceava). Prima țintă majoră din acest an, susține oficialul din MT, este îndeplinirea jaloanelor din PNRR și obținerea integrală a finanțării europene nerambursabile, iar a doua țintă deschiderea circulației pe întreaga autostradă până la Pașcani.

- articolul continuă mai jos -

Redăm mai jos postarea integral:

”Furnicar pe Autostrada Moldovei A7! Cinci mii de muncitori și peste 1000 de utilaje lucrează zi și noapte pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani. Șantierele avansează văzând cu ochii.

În fiecare zi se aștern peste 10.000 de tone de asfalt, sute de metri cubi de beton și zeci de mii de tone de umplutură pentru terasamente. Ritmul este unul susținut, iar mobilizarea din teren este impresionantă.
În august avem prima țintă majoră: îndeplinirea jaloanelor din PNRR și obținerea integrală a finanțării europene nerambursabile. Pentru asta, șantierele trebuie să „duduie” – și la propriu, și la figurat – în următoarele luni. Avem promisiunea fermă a constructorului că obiectivul va fi atins.

A doua țintă majoră pentru acest an: deschiderea circulației pe întreaga autostradă până la Pașcani. Vorbim despre aproximativ 320km realizați în doar 4 ani – un record pentru România și dovada că, atunci când există voință și finanțare, lucrurile pot merge înainte.
Este un vis în care am crezut încă din 2021, când am obținut finanțarea prin PNRR. Astăzi, acel vis devine realitate.

O realitate care înseamnă aproximativ 3 ore de la București la Pașcani, zeci de vieți salvate anual pe E85 și zeci de mii de români care ajung mai repede, mai sigur și mai confortabil acasă, în fiecare zi.”

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.