G4Media.ro

Se relaxează restricțiile la Timișoara și în mai multe localități din județ:…

sursa foto: Facebook/ Primăria Timișoara

Se relaxează restricțiile la Timișoara și în mai multe localități din județ: magazinele și terasele rămân deschise până la ora 21.00, în timpul săptămânii

După două săptămâni în care la Timișoara și în mai multe localități de lângă oraș au fost impuse cele mai drastice măsuri, autoritățile anunță o relaxare, odată cu scăderea ratei de infectare, scrie opiniatimisoarei.ro.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în sedință online, a aprobat o hotărâre în bază căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe în care este prevăzută rata de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021 și HG 432/2021”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.

Astfel, în toate localitățile în care rata de infectare cu COVID e mai mare de 4 la mie magazinele vor închide la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar oamenii nu vor mai avea voie să iasă din case după ora 20.00 decât cu motive bine întemeiate și, evident, cu declarație pe propria răspundere. În restul săptămânii, de luni până joi, magazinele, dar și terasele, vor putea fi deschise până la ora 21.00, iar restricțiile de circulație intră în vigoare de la ora 22.00. Pe lângă localitățile care se aflau deja în acest interval, măsura se va aplică și în Timișoara, dar și la Sacalaz, Sanmihaiu Roman, Giroc, Moșnița Nouă, Jebel și Ortișoara.

Citește integral pe opiniatimisoarei.ro.

sursa foto: Facebook/ Primăria Timișoara

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează