Se împlinesc 550 de ani de la prima modernizare a Văii Oltului / Piperul și mătasea au transformat atunci o potecă lată cât să încapă un cal, într-un drum pentru o căruță

Drumul care străbătea Valea Oltului, de la Sibiu și până în Râmnicu Vâlcea era înainte de anul 1500 de fapt o simplă potecă ”atât de îngustă, încât un cal abia îl putea urma pe celălalt și pe care ploaia sau zăpada îl inunda în mod constant, provocând mari pagube sașilor”, după cum se plângeau nobilii din Sibiu regelui Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, în anul 1473, scrie Turnul Sfatului.

Felul în care s-a dezvoltat acest drum, de fapt una din principalele rute comerciale ale Transilvaniei este descris în cartea ”Sibiu – Hermannstadt. Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania”, scrisă de Maria Pakucs-Willcocks.

Lucrarea, publicată pe Academia.edu, adună mii de documente strânse la Arhiva Statului din Sibiu, documente care redau aproape la milimetru felul în care se desfășurau transporturile de marfă, ce marfă trecea prin zonă, unde se depozita, cum vămuiau produsele, cum se pedepseau trișorii sau cum se căutau spionii printre negustori.

O descriere cât se poate de vie a stării drumului de pe Valea Oltului a fost făcută în 1473, anul în care regele Matei a permis locuitorilor din Sibiu să lărgească acest drum pe cheltuiala lor pentru a facilita transportul de mărfuri, scrie în carte Maria Pakucs-Willcocks.

Prin urmare, Matei a permis ca drumul să fie extins pentru căruțele și animalele care să transporte în siguranță marfa, cu condiția ca sașii să vegheze și asupra ei.

Doar că fiind un drum oprit la un moment de o vamă, cea de la Turnu Roșu, era normal să apară mai multe probleme.

În primul rând, din moment ce existau drumuri oficiale, trebuie să fi existat și rute alternative, drumuri secundare folosite pentru a evita și ocoli taxele. Un drum, pe de altă parte, nu însemna în mod exclusiv că oamenii și mărfurile puteau fi transportate în mod pașnic. Spionii care transportau informații, mai mult decât marfă, sau armatele inamice care invadau un teritoriu, toți călătoreau și foloseau aceleași trasee pentru a-și îndeplini sarcinile sau obiectivele.

Drumurile „false” (viae falsae), adică drumurile neoficiale folosite pentru a eluda vămile, reprezentau o preocupare majoră atât pentru oficialitățile sibiene, cât și pentru cele transilvănene. O scrisoare de la sfârșitul secolului al XV-lea de la voievodul valah către orașul Brașov arată că uneori negustorii angajau oameni cu dare de mână pentru a-i ajuta să ocolească vama.

Întregul articol poate fi citit în Turnul Sfatului.