G4Media.ro

Scrisoare deschisă către ministrul Educației, pentru dotarea claselor cu minibiblioteci și cărți…

Scrisoare deschisă către ministrul Educației, pentru dotarea claselor cu minibiblioteci și cărți noi

Doi învățători din Bacău îi solicită ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli. „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă către Sorin Cîmpeanu și semnată, potrivit celor doi învățători, de 429 de profesori, elevi și părinți, scrie EduPedu.

Cei doi inițiatori sunt Mirela Spiță și Nicu Bujor și povestesc că în urma unei recomandări emise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, au reușit „în trei luni de zile să obținem donații de cărți noi și atrăgătoare, de minibiblioteci, și să dotăm 4 clase primare din mediul rural cu rafturi mobile echipate cu cărți”.

Nicu Bujor este învățător la Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” din Bacău și a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt foarte multe cereri, sunt foarte mulți învățători care nu au efectiv cu ce să lucreze. În foarte multe zone, copiii nu au acces la cărți. Pentru ei cărțile sunt un lux”. Mirela Spiță predă la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

“Ne-am bucurat pentru elevii de 7-10 ani din cele 4 clase aflate în zone defavorizate, deși ne sunt sufletele triste pentru că nu putem face asta pentru toate clasele din județ, din țară. Sunt încă prea mulți copii, din prea multe școli, din prea multe clase, pentru care cărțile sunt inaccesibile,… lux. Pârghiile nu sunt la noi. Considerăm că pârghiile sunt la dumneavoastră. Dumneavoastră puteți face asta. Ca persoană învestită. Ca instituție. Ca om”, scriu acei profesori.

“Rezultatele pozitive ale Proiectului național „Citește-mi o sută de povești” ne determină să vă propunem să inițiați un program guvernamental pentru promovarea și susținerea lecturii în școli. Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului. Vă provocăm să ne fiți alături: un educator care ajută un alt educator, pentru ca toți elevii din țară să beneficieze de lectură, în vederea împlinii dezideratului ca fiecare copil să dispună de un fond de carte aflat la îndemână, chiar în sala lui de clasă”, încheie inițiatorii scrisoarea deschisă.

Citește articolul integral pe EduPedu:

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează