Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Germania este una dintre țările europene care insistă ca școlile să rămână deschise în pofida deciziei de a aplica restricții severe, cu scopul de a combate creșterea masivă a numărului de cazuri Covid-19 din ultima perioadă. Situația este, însă, tot mai dificilă. Drept urmare, și acolo apar temeri că școlile s-ar putea închide extins, nu doar punctual, acolo unde apar multe cazuri. În Kehl, oraș situat la granița cu Franța, “profesorii mei se tem mai mult de închiderea școlilor” decât de noul coronavirus, afirmă, într-o discuție cu EduPedu.ro, eleva care, în mai, împărtășea experiența redeschiderii școlii sale, unde elevii s-au întors la clasă cu mult înaintea majorității europenilor.
Atunci, ea vorbea în calitate de elevă în clasa a 11-a. Acum e în ultimul an și se pregătește pentru Abitur, echivalentul german al Bacalaureatului, pe care îl va da în vară. Optând în continuare să nu îi fie dezvăluită identitatea, eleva – pentru care vom folosi în continuare numele fictiv “Ana” – descrie cum se țin cursurile în școala ei și de ce, pentru ea și pentru colegi, dar și pentru profesori, este important ca școala să rămână deschisă fizic.
Pregătiri pentru online, cu speranța că nu va fi nevoie
În condițiile în care Germania a decis deja, de la începutul lunii, o extindere masivă a restricțiilor aplicate în comunitate, situația epidemiologică produce temeri că ar putea fi închise și școlile, deși autoritățile, la nivel federal, au insistat mereu că doresc să le țină deschise. În liceul din Kehl unde învață Ana, profesorii se tem de închiderea școlii mai mult decât de orice altceva, spune ea.
D de la Dobitoc?
Sa mai stranga si ei din buci, pedeapsa lui dumnezeu pentru toate partialele, tezele si extemporalele corectate preferential si teroarea indurata de elevi timp de 12 ani!