G4Media.ro

Șase polițiști albi recunosc că au torturat doi afro-americani în Mississippi

Sursa foto: Twitter/ Jared Goyette

Șase polițiști albi recunosc că au torturat doi afro-americani în Mississippi

Șase ofițeri de poliție albi din Mississippi au recunoscut că au torturat doi afro-americani timp de două ore cu un vibrator, un pistol cu electroșocuri și o sabie, împușcând în gură una dintre victime, a anunțat joi, 3 august, Departamentul american de Justiție, citat de Le Figaro.

Acest caz este un „exemplu oribil și frapant de comportament polițienesc inadecvat, care nu-și are locul în societatea noastră”, a declarat Kristen Clarke, reprezentanta departamentului, denunțând acte „motivate de prejudecăți și ură rasială”. Cei șase ofițeri, dintre care unii au recunoscut că făceau parte dintr-o echipă supranumită „Thug Squad” și renumită pentru brutalitatea sa, sunt în prezent urmăriți penal și nu mai sunt în serviciu.

În ianuarie, ei au intrat „fără mandat sau justificare” într-o casă din Braxton, un mic oraș din acest stat din sudul SUA, pentru a-i tortura pe cei doi bărbați de culoare care se aflau acolo, potrivit unui comunicat al ministerului. Ofițerii i-au încătușat și i-au supus la tortură folosind „insulte rasiale”, a precizat Kristen Clarke. Potrivit acuzării, ofițerii au agresat sexual cele două victime cu un vibrator și le-au aplicat 17 șocuri electrice. De asemenea, le-au umilit obligându-le să bea alcool, ulei de gătit, lapte și alte lichide. Potrivit lui Kristen Clarke, unul dintre cei doi afro-americani a fost lovit cu „o sabie de metal, o bucată de lemn și o ustensilă de bucătărie din lemn”.

Eliminarea dovezilor

Calvarul, care a durat aproximativ două ore, a culminat cu momentul în care unul dintre ofițeri și-a pus arma de serviciu în gura unuia dintre cei doi bărbați. Pentru a-l speria, acesta a apăsat mai întâi pe trăgaci după ce a scos un glonț din încărcător. La a doua încercare, însă, glonțul a trecut prin gâtul victimei. Polițiștii și-au lăsat apoi victimele într-o baltă de sânge timp de câteva minute, în timp ce ștergeau dovezile. Echipa a distrus camerele de supraveghere ale casei, a recuperat unul dintre tuburile de cartuș folosite și a încercat să ardă hainele victimelor pentru a face să dispară probele, potrivit acuzării. Ofițerii au plantat, de asemenea, un pistol cu bile și metamfetamină la locul faptei pentru a pretinde un motiv de intervenție. Apoi au depus rapoarte false și i-au mințit în mod repetat pe anchetatori.

Cinci dintre inculpați erau ofițeri ai șerifului din Rankin County, în timp ce al șaselea aparținea poliției din Richland. Trei dintre ei au pledat, de asemenea, vinovați într-un alt caz de violență polițienească în decembrie. Potrivit instanței, unul dintre membrii trioului a folosit un Taser asupra unui bărbat alb și a tras aproape de capul acestuia pentru a-i smulge o mărturisire, fără ca ceilalți doi să intervină.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...