G4Media.ro

Şase bulgari acuzaţi de spionaj în favoarea Moscovei compar în faţa justiţiei,…

Sursa foto: ID 67222864 © Joseph Golby | Dreamstime.com

Şase bulgari acuzaţi de spionaj în favoarea Moscovei compar în faţa justiţiei, la Londra / Ei riscă până la 14 ani de închisoare

Şase bulgari, două femei şi patru bărbaţi membri ai unei reţele de spioni supranumită „Minionii”, compar începând de miercuri în faţa justiţiei londoneze şi riscă mulţi ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Vania Gaberova, 30 de ani, Katrin Ivanova, 33 de ani, Tihomir Ivanov Ivancev, 39 de ani, Orlin Rusev, 47 de ani, Biser Djambazov, 43 de ani, şi Ivan Stoianov, 34 de ani, riscă până la 4 ani de închisoare şi îşi vor afla pedepsele la finalul mai multor zile de audieri la Curtea Penală Centrală din Anglia şi Ţara Galilor, situată la Londra şi mai cunoscută sub numele de Old Bailey.

Între 2020 şi 2023, ei au întreprins operaţiuni de spionaj în Regatul Unit, în Austria, în Spania, în Germania şi în Muntenegru, vizând în special disidenţi ai Kremlinului şi jurnalişti.

Unul dintre membri a supranumit grupul „Minionii”: asemeni micilor personaje galbene din seria de animaţie care lucrează pentru maleficul Gru, ei au desfăşurat operaţiuni în folosul GRU, serviciul de informaţii al armatei ruse.

Primii trei acuzaţi, care au contestat acuzaţiile reţinute împotriva loc, au fost declaraţi vinovaţi la începutul lui martie, la finalul unui proces care a durat mai multe săptămâni, în timp cei ceilalţi trei şi-au recunoscut faptele.

În timpul anchetei, poliţia a putut reconstitui şase operaţiuni, datorită analizării a peste 100.000 de mesaje găsite pe platforma Telegram utilizată de Orlin Rusev, care conducea operaţiunile grupului de la domiciliul său din Great Yarmouth, în estul Angliei.

El primea instrucţiuni în special de la austriacul Jan Marsalek, fost director de operaţiuni al companiei de plăţi electronice Wirecard intrate în insolvenţă, companie care a fost unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă.

După ce a fugit din Germania în 2020 unde este căutat de justiţie, Jan Marsalek s-ar afla la Moscova sub o falsă identitate, protejat de serviciile de informaţii ruse, potrivit unei investigaţii jurnalistice internaţionale din 2022.

Orlin Rusev ar fi primit astfel peste 200.000 de euro pentru a-şi finanţa activităţile. După arestarea grupului în februarie 2023, anchetatorii au găsit la el numeroase echipamente de spionaj, precum microfoane şi camere ascunse într-o cravată, într-o piatră, o jucărie de pluş sau o sticlă de sifon, softuri, precum şi un kit pentru fabricarea de paşapoarte false.

Grupul l-a vizat în special pe jurnalistul bulgar de investigaţii Christo Grozev, care a investigat serviciile de informaţii ruse, precum şi pe Roman Dobrohotov, jurnalist rus şi disident rus care locuieşte în Regatul Unit şi care a fondat site-ul The Insider.

Ei l-au vizat şi pe Berghei Riskaliev, fost politician kazah care obţinuse statutul de refugiat în Regatul Unit.

De asemenea, ei au supravegheat baza militară americană Patch Barracks din Stuttgart, în Germania, crezând că soldaţi ucraineni erau formaţi acolo pentru a utiliza sistemul de apărare aeriană Patriot.

Grupul practica „spionajul pentru Rusia la scară industrială”, a declarat comandantul şef al unităţii antiteroriste a Poliţiei Metropolitane Dominic Murphy la finalul procesului, adăugând că el nu a mai văzut aşa ceva în peste 20 de ani de carieră.

Ministrul britanic pentru securitate Dan Jarvis a afirmat că acest proces transmite „un avertisment clar celor care vor să facă rău Regatului Unit”.

Relaţiile dintre Londra şi Moscova s-au tensionat foarte mult după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Cele două ţări se acuză cu regularitate de spionaj, ceea ce se traduce prin frecvente expulzări reciproce de diplomaţi.

În Regatul Unit, justiţia a fost sesizată în legătură cu mai multe presupuse cazuri de spionaj ce implicau Moscova.

Un bărbat de 64 de ani, Howard Michael Phillips, acuzat de asistenţă acordată serviciului rus de informaţii, urmează să fie judecat în iulie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.